Victorie pentru Vali Porcișteanu și DTO Rally Ream echipa susținută de CATENA, la Raliul Iașului 2019

Cu opt etape programate ăn 2019, Campionatul Național de Raliuri a revenit în Moldova, pentru o nouă competiție pe macadam.

După Raliul Moldovei din luna iunie, Raliul Iașului a fost prima cursă dintre cele trei din această toamnă, care s-a desfășurat pe 10 probe speciale de macadam: pe drumurile din județul Iași, cât și pe superspeciala din oraș. Cu un public numeros pe probe, cu o atmosferă excepțională la speciala-spectacol din Iași, acolo unde fanii s-au aflat în număr mare pentru a aplauda evoluția concurenților, cele cinci echipaje DTO Rally Team s-au luptat cu secundele pentru victorii în clasamente. Deși au avut parte și de abandonuri tehnice, de o răsturnare sau de incidente pe probele speciale, echipajele DTO Rally Team au reușit podiumuri, dar și o victorie în clasamentul general, acolo unde modelul Citroen C3 R5 a fost cel mai rapid pe macadamul ieșean.

Vali Porcișteanu, Dan Dobre și Citroen-ul C3R5, cei mai rapizi

Prestaţia remarcabilă a DTO Rally Ream, la Raliul Iaşului, a fost încununată de victoria echipajului Valentin Porcișteanu – Dan Dobre. În aplauzelor spectatorilor, cei doi au fost premiaţi deprimarul municipiului Iaşi, Mihai Chirică, şi de managerul Raliului Iaşuului, Dan Codreanu.Membrii DTO Rally Ream, echipă susținută de Catena, au dat dovadă pe tot parcursul raliului de ambiţie, pasiune şi devotament, atribute care au dus la rezultate foarte bune. Cu un public numeros pe toate probele, cu o atmosferă excepțională la proba specială, de spectacol, acolo unde fanii s-au aflat în număr mare pentru a aplauda evoluția concurenților, echipajele DTO Rally Team s-au luptat pe durata celor două zile de concurs pentru victorii în clasamente. La final, echipajele DTO Rally Team au reușit podiumuri, dar și o victorie în clasamentul general. Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre, Raliul Iaşului a însemnat un parcurs constant, inteligent, care le-a adus maximul de puncte și a doua victorie din acest sezon.Vali și Dan au abordat o strategie precaută, pentru a-și menține locul în frunte. Cu un parcurs constant și cu al doilea timp pe Power Stage, cei doi au reuşit a doua victorie a sezonului și şi-au mărit avansul în fruntea ierarhiei generale, în Campionatul Național de Raliuri. „Nu a fost o cursă ușor de gestionat, dar am demonstrat că suntem cerebrali și, în sfârșit, ne bucurăm de o victorie la Iași. Mașina s-a comportat exemplar și a fost unul dintre ingredientele victoriei, pe lângă pregătirea tehnică foarte bună. Se anunță un final de sezon aprins, cu o luptă pentru titlu care se va duce până la final” – a declarat Vali Porcișteanu.

Eugen Cărăgui și Robert Fus au pornit în forță în cursa din Moldova, având un ritm excelent pe probele speciale din prima zi, când s-au luptat pentru victoria în cadrul clasei RC4, cât și în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Ritmul celor doi a fost unul de excepție, constanța și viteza fiind cele două cuvinte care pot descrie evoluția echipajului. În ciuda unei răsturnări pe finalul raliului, care a adus daune mașinii de concurs, dar care a atras aplauzele și simpatia fanilor pentru determinarea de a continua, Eugen și Robert au încheiat cursa din Moldova pe locul II în cadrul clasei RC4 și pe III în cadrul clasamentului mașinilor cu două roți motrice (tracțiune față).

Bogdan și Delia Năstase au luat startul în Raliul Iașului cu determinarea unei noi victorii, după cele patru curse anterioare perfecte. Echipajul DTO Rally Team a pornit excelent în cadrul clasei 11, acolo unde au obținut o primă victorie de probă specială la debutul cursei, ca mai apoi să fie nevoiți să se oprească din motive tehnice. Cu Mitsubishi-ul Lancer EVO revenit la formă maximă în ziua secundă, Bogdan și Delia au avut un ritm excelent pe cele 5 probe speciale de sâmbătă, obținând cei mai buni timpi pe parcursul zilei, dar timpul pierdut vineri a însemnat doar locul șase în cadrul clasei 11 la finalul Raliului Iașului.

Cristi Dolofan și Mihai Sandu au avut un început progresiv de cursă, cu timpi buni pe probele speciale de vineri, când au stat departe de probleme și de incidente, reușind să facă spectacol pentru fanii de pe superspeciala din Iași. Sâmbătă, echipajul DTO Rally Team a ridicat ritmul și a urcat locuri importante în clasament, ocupând locul 5 în ierarhia generală FIA, de unde au fost nevoiți să abandoneze din cauza unor probleme tehnice.

La bordul unui model Dacia Sandero, Cristi Șugar și Vlad Colceriu au avut un parcurs constant și rapid pe probele speciale din prima zi de concurs, reușind să gestioneze avansul în fruntea cupei monomarcă. Juniorii DTO Rally Team erau la conducere la startul zilei secunde, când un derapaj prea amplu a dus la lovirea unui cap de pod pe cea mai tehnică specială araliului, „Păun”.

Datorită sprijinului oferit de Catena, după aproape 10 ani de pauză, Raliul Argeșului Catena, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri 2019, a revenit în circuitul motorsportului românesc.

Catena îi felicită pe membrii echipei DTO Rally Team şi le urează succes în campionatul care mai are programate doar două etape: Transilvania Rally (28-29 septembrie) și Raliul Brașovului (18-19 octombrie).

Catena susţine campionii!

CATENA susţine campionii!

Realizator: Oana Georgescu
Editor: Nicu Pojaru
Foto, video: DTO Rally Team, RallyZoom.ro, MMT