Ellis – O modă pentru o viață

„Iubesc frumosul! L-am căutat mereu, iar atunci când nu l-am găsit, l-am inventat!” - Eli Lăslean, designer

Cu trei decenii în urmă, începea să se scrie povestea de succes a creatoarei Eli Lăslean, una dintre femeile antreprenor cele mai cunoscute în domeniul modei din România. Pe atunci, în faţa unei maşini de cusut, o tânară licențiată în Economie visa cu ochii deschişi la lumea fascinantă a modei… Astfel s-au născut primele hăinuţe pentru copii şi o marcă pe nume ELLIS care pornea timid la drum. Au urmat ani de căutări, de eforturi, de bucurii și dezamăgiri, de pasiune, implicare și dedicare, de emoţii, succese şi felurite obstacole, dar Eli Lăslean nu s-a oprit… În fiecare an marca ELLIS şi-a croit drumul ”cu delicateţe şi cu hotărâre prin hăţişurile unei societăţi în formare”.

”Am întâlnit de-a lungul carierei oameni minunaţi cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine, dar şi persoane controversate, i-am păstrat în jurul meu pe cei dintâi” – mărturisea creatoarea. ”Am căutat mereu lumina şi am fugit de întuneric. Am organizat zeci de prezentări de modă, am deschis magazine, show-room-uri și am lucrat cu oameni de o aleasă calitate, cu persoane deosebite care m-au făcut să mă simt mai bogată sufleteşte. Am avut şansa să-mi poarte creaţiile femei celebre precum Nadia Comăneci, Angela Similea, Simona Halep, Simona Amânar, Maria Olaru, Laura Badea, Anca Ţurcaşiu, Nico, Andreea Marin, Alessandra Stoicescu, Mihaela Tatu, Dana Războiu, Tania Budi, Bianca Brad, Monica Tatoiu…”.

Și, ca o încununare a activităţii sale şi ca o recunoaştere a talentului, imaginației și valorii creaţiilor sale, în ultimii ani Eli Laslean a devenit stilistul preferat al Primei Doamne a României, Carmen Iohannis.

Ţinutele vestimentare create şi realizate la Arad, cu migală, imaginaţie, măestrie şi dragoste de mâini măiastre în arta frumosului, au apărut în editoriale şi pagini special dedicate colecţiilor ELLIS în reviste pentru femei, iar colecţiile semnate de Eli Lăslean au fost prezentate pe ecranele tuturor posturilor de Televiziune. Zeci de expoziţii în ţară şi străinătate au făcut ca ținutele marca ELLIS să fie cunoscute, apreciate şi achiziționate.

„A fost un parcurs dificil, dar frumos şi fascinant, a fost ca un examen pe care l-am trecut, cred cu brio, iar pentru că toate aceste lucruri minunate s-au întâmplat aici, simt nevoia de a sărbători alături de toţi cei pe care îi preţuiesc, succesul ELLIS. M-aş bucura ca povestea mea să inspire şi să motiveze pe orice tânăr care îşi doreşte o carieră de succes”.

Realizator: Oana Georgescu

Editor: Andrei Gheorghiu

Foto: Sabina Ghiormescu