Seară magică la petrecerea Catena de Moș Crăciun!

Magicieni, Moșul cu daruri, jocuri, dulciuri, dansuri, zâmbetele copiilor...

Seară perfectă pentru copii de toate vârstele și pentru părinții lor, și anul acesta, la mult așteptata petrecere de Moș Crăciun organizată de Fildas-Catena Grup spre bucuria celor cu care lucrează zi de zi și ai căror micuți au avut parte de tot răsfățul din lume!

‘Moș Crăciun se pregătește, bradul îl împodobește și aduce jucării pentru voi iubiți copii!’, a scris Moșul ca invitație la marele eveniment. Și așa a și fost la frumoasa sărbătoare organizată la Salonul Imperial Magic Place Events de grupul Catena pentru zeci de copii.

‘Cu surprize v-așteptăm, cu toții să ne distrăm!’, le-a mai transmis Moș Crăciun invitaților Catena.

În jocul și în dansurile magice, printre baloane, personaje de poveste, magicieni, mascotele Catena, reni și ursuleți, s-au răsfățat, ore întregi, și cei mici , dar și cei mari, mamele și tații lor, fericiți să regăsească, prin prisma unui eveniment deosebit, copii din ei și detașarea de a râde cu sufletul. Exact așa cum au făcut-o copiii lor!

Momentul mult așteptat a fost, cum altfel?! dacă nu sosirea lui Moș Crăciun! În brațele sale, pe genunchii săi, au stat cei mici, rând pe rând, care fie i-au spus un cântecel, fie o poezioară, fie l-au rugat mai cu timiditate, mai cu glăscioare ceva mai curajoase să le aducă ceva special anul acesta pentru că au fost cuminți-cuminți. Și la fel vor fi și anul viitor!

De la Catena, Moșul le-a dat celor mici jucări, dulciuri și inimioare, care să îi facă să râdă mereu, din tot sufletul, dar i-a invitat și la platourile pline cu prăjituri fel-de-fel.

Cu burticile pline și cu chef de distracție maximă, cei mici au dat drumul petrecerii și i-au ținut pe părinți la dans și la joacă până seara târziu. Atât de frumos a fost că le venea cu greu să le spună ‘La revedere!’ zânelor sau Marelui Magician, cel care i-a introdus pe micuți în lumea miracolelor.

Nimic mai potrivit și mai frumos pentru a face copiii Catena fericiți și de sărbătorile de iarnă 2019!

Cu drag și din inimă, Moș Crăciun și Catena vă urează tuturor sărbători magice!

Să aveți cu toții un Crăciun Magic!

Realizator: Roxana Chivu

Imagine: Alex Andries, Silviu Crangureanu

Editor: Nicu Pojaru