Goût de France / Good France

Cu ocazia celei de-a şasea ediţii a „Goût de France / Good France”, o iniţiativă a celebrului chef Alain Ducasse şi a Ministerului Francez pentru Europa şi Afaceri Externe pentru promovarea gastronomiei franceze, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez au organizat la Bucureşti şi în câteva oraşe o serie de evenimente şi demonstraţii. Patru restaurante româneşti, două din Bucureşti, unul din Sibiu şi unul din Cluj-Napoca, au participat la acest eveniment care a adus un omagiu tradiţiei gastronomice din regiunea Valea Loarei.

În contextul în care ediţia din acest a onorat tradiţia gastronomică din regiunea Valea Loarei, la conferinţa de presă au participat, alături de E.S. Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România și de Julien Chiappone Lucchesi, Directorul General al Institutului Francez, Consilier de Cooperare și Actiune culturală, trei maeştri bucătari francezi – Angélique Peretto, chef patisier, Maximilien Bridier, Chef la restaurantul ”La Roche Le Roy” din Tours și membru al Colegiului Culinar din Franța și Jean-Marie Soigner, chef patiser, Mare maestru al Confreriei de Nuga din Tours. Delegaţia din regiunea Centre-Val-de-Loire a fost formată din Pierre – Alain Roiron, consilier regional pentru turism, Marc Richet, director regional al Comitetului Regional de Turism şi Marc Metay, director al Château d'Amboise. Au luat cuvântul reprezentanţii restaurantelor din România care au participat la ediţia din acest an a „Goût de France / Good France”: ”Gargantua KSLF” și ”Relais&Chateaux Le Bistrot Francais” din Bucureşti, ”Atelier de Cuisine” din Cluj și JULES – Bistro Restaurant din Sibiu.

România a participat la acest eveniment pentru al şaselea an consecutiv, restaurantele implicate oferind clienților meniuri care, așa cum susțin organizatorii, ”au vocația de a onora gastronomia franceză de cea mai înaltă clasă și de a pune în valoare stilul de viață francez”. În ciuda pandemiei, s-au organizat ateliere de formare în liceele hoteliere, concursuri pentru elevii liceelor hoteliere din România, precum și un Master class în unități de formare profesională la care au participat maeștrii francezi.

Chefi francezi celebri au gătit în România, țară considerată ”destinație emblematică”

”Scopul acestui eveniment este şi acela de a împărtăşi la nivelul şcolilor din industria ospitalităţii valorile gastronomiei şi ale formării profesionale” – a precizat Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei.”Sper că această mişcare va încuraja o gastronomie responsabilă, care respectă sănătatea şi mediul”. România a participat la acest eveniment pentru al şaselea an consecutiv, restaurantele oferind clienţilor meniuri care au vocaţia de a onora gastronomia franceză de cea mai înaltă clasă şi de a pune în valoare stilul de viaţă francez.

Maximilien Bridier este maestru bucătar, membru al Colegiului culinar din Franța. A învățat să gătească de la Jean-Marc Molveaux, la Orangerie du Château din Blois, și de la Bernard Robin, la Relais de Bracieux. A fost șef de promoție și a câștigat două concursuri de gătit, apoi s-a perfecționat în sudul Angliei, unde, a devenit chef al unui restaurant gourmet. Întors în Franța la 19 ani, a învățat secretele fabricării pâinii, apoi și-a continuat cariera într-un restaurant cu stele Michelin din Burgundia, patru ani în Elveția, unde a ajutat la deschiderea unui hotel-restaurant, apoi în Australia. În decembrie 2016 a preluat ”La Roche Le Roy” din Tours, un fost conac din secolul XVIII, dar și restaurant cu o stea Michelin. ”M-am îndrăgostit de acest loc și mi-a plăcut bucătăria tradițională a fostului chef Alain Couturier” – spune Maximilien Bridier care promovează folosirea produselor sezoniere ale producătorilor locali, în meniurile à la carte. Angélique Peretto, chef patiser este absolventă de Litere, dar a studiat bucătăria în Savoia natală. A devenit chef la vârsta de 18 ani, lucrând în restaurantul familiei sale ”L'Auberge du Poncellamont”. A lucrat în restaurante de top din Franța și Londra, apoi în Australia, unde a triumfat la Royal Festival Show din Sydney. În 2016, a fost nominalizată de ”Gault Millau” drept cel mai bun patiser australian. Invitată să participe la emisiuni TV, inclusiv la MasterChef Australia, a fost remarcată pentru originalitatea creațiilor sale. Întoarsă în Franța, după ce a obținut o diplomă de profesor de yoga în India, ea îmbină cele două pasiuni pentru gătit și yoga și oferă creații culinare proprii bazate pe principiul calității, sănătății și respectului pentru produse prin preparate ingenioase, sănătoase și savuroase.

Jean-Marie Soignier, chef patiser, mare maestru al Confreriei fabricanților de nuga din Tours este un patiser care și-a petrecut cariera lucrând pentru marile cofetării din Tours. Timp de 43 de ani, a fost patiser și cofetar pentru Casa Poireault din Tours și a câștigat în mai multe rânduri titlul de cel mai bun specialist în nuga de Tours. A fost artizanul succesului „Anului Balzac”, acțiune de transmitere a rețetelor și a tehnicilor culinare ale Casei Poirault. Membru al Confreriei producătorilor de nuga din Tours încă de la crearea acesteia în 1998, el deține titlul de mare maestru al Confreriei începând cu anul 2018.

Goût de / Good France 2021 a pus în valoare patrimoniul cultural al regiunii Centru-Valea Loarei, cu celebrele sale castele, în parteneriat cu Consiliul Regional și cu Comitetul Regional de Turism al Regiunii Centru-Valea Loarei, cu un patrimoniu natural unic. Gastronomia din zonă a apărut în timpul regilor Franței din perioada Renașterii, fiind o odă adusă bogăției solului, pădurilor și a râurilor. Considerată o veritabilă grădină a Franței, se spune că această regiune ”modelează de secole un stil de viață excepțional, fiind o vitrină a excelenței franceze, care reprezintă și astăzi mândria și farmecul turismului său”. Gastronomia regiunii este un simbol al stilului de viață francez. Deloc întâmpător, Institutul European de Istorie și Cultură Alimentară (IEHCA), înființat la Tours, a fost inițiatorul proiectului de înscriere a „Gastronomiei franceze” pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO.

Realizator: Oana Georgescu