”Luminează orașul prin tine!”
„Shine your light – Light up your city!” este sloganul Capitalei Culturale Europene și care explică legătura dintre cele două propoziții cheie: în anul 1884, Timişoara a devenit primul oraș din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. ”Prin acest slogan dorim să lansăm o invitaţie la o dublă mobilizare: pe de o parte, – încurajează cetăţenii să își exprime liber valorile și atitudinile, descrise metaforic ca o , iar pe de alta, cu ajutorul acestei lumini să îndepărteze întunericul și pasivitatea din jurul lor printr-un proces civic alimentat de cultură”.
La Timișoara s-a tipărit, în anul 1771, primul ziar în limba germană din Europa Centrală și de Sud-Est – ”Temeswarer Nachrichten”, a fost locul în care a existat prima bibliotecă public și s-a realizat prima proiecție de film. Între 1880 și 1914, orașul devenise cel mai important oraș industrial, comercial, financiar și cultural din regiune, admirat pentru excelența artistică în muzică, literatură, pictură, sculptură și arhitectură, cât și pentru inovațiile sale tehnice și științifice. În Banatul care găzduieşte peste 30 de comunităţi culturale printre care se numără românii, germanii, maghiarii, sârbii, croații, italienii, spaniolii și bulgarii, orașul Timișoara are trei teatre de stat în trei limbi diferite.
”În anul 2023, focalizarea principală este punerea în valoare a călătoriei europene a Timişoarei prin care oferim partenerilor noştri europeni şi internaţionali oportunitatea de a-şi prezenta cultura, ca parte a moștenirii noastre europene commune”
Primul week-end, de deschidere a fost atât de dens și de variat, încât cu greu puteai fi prezent la toate expozițiile, vernisajele, concertele, spectacolele și evenimentele cultural -artistice care au marcat oficial faptul că Timișoara drept Capitală Europeană a Culturii care, în cifre înseamnă: peste 1000 de evenimente și programe realizate la nivel local, peste 2.5000 de artiști și operatori culturali implicați, peste 2000 de voluntari și peste 500.000 de vizitatori din țară și străinătate. 30 de țari vor fi reprezentate în programul cultural al Timișoarei, oraș distins cu Premiul ”Melina Mercouri” înmânat de Comisarul European, Adina Vălean, ca o confirmare importantă a seriozității dovedite de oraș și de echipă în implementarea, fără abateri, a programului și a strategiei culturale pentru anul 2023.
”Ne-am bucurat de retrospectiva de magie a lui Victor Brauner, ne-am întâlnit la Podul de Fier, am deschis robientul cu povești de la Uzina de Apă și ne-am distrat la spectacolul cu drone!” – spuneau organizatorii. ”Am dansat pe ritmuri balcanice alături de cei de la Taraf de Caliu, pe muzica rock a trupei Duchamp Pilot și pe cea electronică a lui Fritz Kalkbrenner”.
Show-ul aerian al trupei al companiei spaniole ”Voalá Project” a fost pus în valoare de spectacolul ”Muare Experience” din Piața Unirii care a fascinat publicul. Start-ul concertelor în aer liber a fost dat de Doctorul Sinteză & K-lu, urmați de ”Implant pentru Refuz” & guests Adrian Despot, Dan Byron, Ovidiu Takacs, Ovidiu Vinereanu și Dora Gaitanovici și de solista ucrainenă Alyona Aalyona. La Gala de deschidere găzduită de Palatul Culturii au fost invitați doi talentați compozitori și pianiști; Andrei Irimia și Joep Beving (Olanda).
Principalele atribuții ale Echipei Curatoriale sunt centrate pe ghidarea dezvoltării Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și pe curatoriatul artistic al acestuia, având misiunea de a contribui activ la, cităm, ”valorizarea identității, diversității, creativității și avangardei culturale timișorene ca motoare pentru dezvoltarea comunitară sustenabilă”.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu / Operator: Ștefan Drăgan / Silviu Crângureanu