La Gala Aniversară ”30 ani HOSPICE Casa Speranţei”, Grupul Fildas Catena a fost distins cu Premiul pentru Cel mai mare grup de firme care susține Hospice Casa Speranţei, iar anul acesta se împlinesc 12 ani de cand sprijină constant această organizație.
”Ne mândrim că, acum trei decenii, am deschis un drum nou pentru mai bine de 45.000 de pacienți și peste 100.000 de aparținători, toți beneficiind de servicii gratuite, oferite necondiționat” – a spus atunci Mirela Nemțanu, Director Executiv. ”Datorită oamenilor de bine (…) intrăm deja într-o nouă etapă de dezvoltare care ne va permite să strângem fonduri pentru construcția a altor două noi spitale: unul în Brașov pentru pacienți adulți și unul pentru pacienți copii, în Adunații Copăceni. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără OAMENII care ne-au fost alături: profesioniști, voluntari, sponsori, donatori și susținătorii dedicați din comunitate. Ei sunt eroii frumoasei noastre povești noastre”. De la bun început, HOSPICE Casa Speranței a considerat că îngrijirea paliativă este un drept al omului și că în România, toți pacienții care suferă de o boală incurabilă trebuie să beneficieze de servicii de îngrijire paliativă adecvate, astfel încât să trăiască cu demnitate fiecare clipă, aproape de cei dragi. De la înființare, HOSPICE Casa Speranței, a ajutat peste 45.000 de pacienți și peste 100.000 de aparținători.
Maria (Mery) Mihai este una dintre pacientele veterane ale HOSPICE Casa Speranței, mai précis ale Centrului Socio – Medical de la Adunații Copăceni, acolo unde, de-a lungul timpului, s-au țesut foarte multe povești de viață și de supraviețuire impresionante, cu puternic impact emoțional, veritabile lecții de viață date de copiii și adolescenții de la care avem atâta de învățat! Este o fată foarte puternică, inteligentă, cu o forță interioară și o credință greu de imaginat pentru o adolescentă a cărei destin nu a fost deloc prietenos!
Mama ei, Celina Mihai își crește singură cele două fetițe, pe Mery și pe sora ei, Alina. Ea însăși este un exemplu pentru noi toți; face față cu demnitate, curaj și împăcare tuturor încercărilor de care are parte, urmare a diagnosticului implacabil primit cu întârziere de fiica sa cea mare, Mery, provocărilor de a crește singură un copil bolnav, dar și relației cu celălalt copil care are o viață normală.
Există însă oameni minunați care le sunt alături, lor și miilor de tineri care au atâta nevoie de ajutor, de susținere, de consiliere, de îngrijire medical, de asistență social, de lucru cu fiecare în parte și de câte și mai câte.
Înființată în 1992 HOSPICE Casa Speranței a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip, aducând alinare și speranță pentru peste 45.000 de copii și adulți. Centru de Excelență și model în îngrijirea paliativă și educație pentru Europa Centrală, de Est și Asia din 2003, în acest an, HOSPICE Casa Speranței a început strângerea de fonduri pentru două noi spitale: unul la Brașov, pentru adulți și unul la Adunații Copăceni, pentru copiii cu boli limitatoare de viață. Din păcate, conform statisticilor, peste 190.000 de pacienți au nevoie de îngrijire paliativă în fiecare an (11 județe din România nici nu au un asemenea furnizor!), dar numai unul din cinci primește astfel de servicii. Doar 18,71% dintre pacienți au acces la aceste servicii, adică, mai puțin de 2 din 10 români care au nevoie de îngrijire paliativă o primesc. La nivel național sunt înregistrați doar 9 furnizori de îngrijiri paliative la domiciliu, niciunul de stat, toate asigurate de ONG-uri sau firme private. Cele mai importate proiecte din domeniul sănătății au susținut construcția primului spital oncologic pentru copii din România – Asociația Dăruiește Viață și transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în România (Asociația Blondie), au acordat sprijin pentru 17 spitale în combaterea pandemiei COVID-19 și au asigurat prevenția medicală prin programul ”Sănătate în Vecinătate” .
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanisalv Pescu
Foto: HOSPICE Casa Speranţei, Oana Georgescu