BUCURESTI – CARTIER DE VARA

31 iulie si 1 august - Spectacole de teatru si folclor

La initiativa Comisiei pentru Cultura a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, Primaria Municipiului Bucuresti prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale si directiile specializate organizeaza evenimentul BUCURESTI - CARTIER DE VARA, aflat la cea de-a doua editie, in parteneriat cu Primariile Sectoarelor 2, 3, 4 si 6.

Deschiderea evenimentul in cele doua parcuri din Capitala, Titanii si Crangasi a fost primita cu mult entuziasm de cei mici si cei mari. Surprizele continua in fiecare week-end pana in data de 5 septembrie cu spectacole de teatru, concerte, magie, dans si voie buna in parcurile National (sector 2), Titanii (sector 3), Copilului (sector 4) si Crangasi (sector 6).

Teatrele: Bulandra, Nottara, Comedie, Mic, Metropolis, Masca, Evreiesc, «Constantin Tanase», «Ion Creanga», Excelsior, Tandarica si Opera Comica pentru Copii, trupele independente: Spiridusii Povestilor, Teatrul de Magie «Andrei Teasca», Pur Anima, Adetino, Muschetarii s.a, precum si elevii Scolii de Arta Bucuresti vor asigura programul artistic pe parcursul intregului eveniment.

In acest week-end vor avea loc spectacole in sectoarele 2, 3 si 6, in parcurile National, Titanii si Crangasi.
In Parcul National, sambata 31 iulie de la ora 10.00, Opera Comica pentru Copii prezinta baletul Fata mosului si fata babei, dupa povestea cu acelasi nume de Ion Creanga iar la ora 20.00 parintii sunt invitati la spectacolul Comedii – un colaj de piese semnate de Cehov, prezentat de elevii Scolii de Arta Bucuresti. Duminica, 1 august, dimineata, Teatrul «Ion Creanga» le aduce celor mici o surpriza placuta cu spectacolul Un desen, o floare, mare sarbatoare, iar seara toti cei aflati in parc vor putea dansa si canta alaturi de Grupul Tecucelul din Galati si Ansamblul Baladele Deltei din Tulcea.

In Parcul Titanii, sambata 31 iulie, dimineata de la ora 10.00, ne intalnim cu Compania de Teatru de Animatie – Pur Anima si ale lor Ghicitori pe sfori, iar seara de la ora 20.00, Grupul Tecucelul din Galati si Ansamblul Baladele Deltei din Tulcea promit o atmosfera de petrecere. Duminica, 1 august, este rezervata Teatrului «Constantin Tanase». Dimineata de la ora 10.00 copii se bucura de Intoarcerea panterei roz, iar seara se incheie cu spectacolul Alo, aici revista, cu Stela Popescu si Alexandru Arsinel, in regia lui Bitu Falticineanu.

In Crangasi, sambata 31 iulie, la ora 10.00, Teatrul «Ion Creanga» ii asteapta pe cei mici cu Un desen, o floare, mare sarbatoare, iar seara, de la ora 20.00, Teatrul Bulandra propune un spectacol foarte nou, de cea mai buna calitate: Arta de Yasmina Reza, cu Vlad Zamfirescu, Serban Pavlu si Gheorghe Ifrim, in regia lui Cristian Juncu.

Programul evenimentului este disponibil pe site-ul www.arcub.ro si pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/ArCuB
Va asteptam si in acest week-end la spectacolele din parcuri!