Lipitanul, un balerin de exceptie
Poate nu stiati dar lipitanii sunt considerati balerinii din lumea cailor. Superbii cai albi sunt faimosi in toata lumea pentru gratia si eleganta cu care executa miscari complicate de dresaj.
Lipitanul de Sambata, Patrimoniu Cultural European
Undeva în Carpatii Romaniei, in Herghelia Sambata de Jos, cresc inconjurati de salbaticie si de iubire, frumosii lipitani romanesti. Aceasta rasa cabalina atat de apreciata peste tot in lume, este este rodul unei munci neintrerupte de sute de ani. Aportul romanilor la ameliorarea acestei rase este unul important şi recunoscut pe plan international. In momentul de fata, rasa Lipitana face parte din Patrimoniul Cultural European.
Cine este Lipitanul
Lipitanul este creatia hergheliei regale Lippiza. Lipitanul a ajuns in Romania in 1920, cand statul roman a infiintat Herghelia de la Sambata de Jos, in Brasov. Prima oară au fost aduşi aici cinci armasari pepinieri, iar nucleul reproducator a fost format din 22 de iepe mama. Acest efectiv a evoluat in timp, dar materialul biologic de mare valoare a fost pastrat, acest tezaur fiind o componenta importanta a patrimoniului genetic national.
Romania, Lipitan, Maestoso, Pluto, Incitato….
Romania este membru al Federatiei Internationale a Calului Lipitan. Romania detine 8 linii de sange foarte importante si apreciate in toata lumea, respectiv: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola, Tulipan si Incitato.
Lipitanul, preferatul curtilor regale
Chiar daca hergheliile sunt tot mai putine iar interesul statului ca si inexistent, lipitanii au creat Romaniei o imagine foarte buna. De fapt, Lipitanul poate fi considerat un adevarat ambasador al ţarii noastre. Inteligenta, eleganţa si sobrietatea au smuls aplauze in toate tarile, de la Ungaria, Franta, Olanda, pana la Statele Unite ale Americii, Spania sau Belgia. In anii postdecembristi, vanzarile de cabaline au crescut si foarte mulţi cai din rasa Lipitan au plecat spre curtile regale ale Europei.
In 1988, Asociatia Crescatorilor de Cai Lipitani din Germania a cumparat din Romania doi armasari si doua iepe mama, ai caror descendenti au ajuns la cele mai inalte scoli europene de echitatie. In America, un armasar din linia Maestoso, linie cu abilitati deosebite pentru sport, a fost fondatorul liniei Maestoso-Romania.
Salonul Calului 2014, o intalnire cu cai de exceptie
A treia editie, se desfasoara anul acesta intre 26 septembrie si 5 octombrie. La Baza Hipica Equestria de pe DN 1 Snagov – sat Tancabesti, timp de patru zile, iubitorii acestui sport vor asista la o competitie sportiva de inalta clasa, acreditata de catre Federatia internationala de Echitatie (FEI) in sistem CSI CSIYH, CSIAm-B. Peste 100 de sportivi si 150 de cai din Belgia, Italia, Franta Austria, Bulgaria, Grecia, Croatia, Turcia si Germania, vor intra in competitie in cadrul a 15 probe.
Organizat de Clubul de Echitatie Equestria aflat pe DN1 pe directia Tancabaesti (Snagov), Salonul Calului si-a propus sa consacre in Romania un model inspirat din Salon du Cheval, de la Paris.
Mai multe informatii pe: www.salonul-calului.ro
Despre Equestria:
Clubul Equestria a fost infiintat in anul 2010 de catre Dr. Ozana si Cristian Moraru. Este situat in zona Snagov, sat Tancabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar il reprezinta constructia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs si manej, padocuri, 80 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori, si detine 65 cai (28 proprii si 37 in pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbari in aer liber in imprejurimi si organizeaza permanent lectii de echitatie pentru copii si amatori. Dotarile sunt completate de un hotel si un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum si o terasa exterioara. Equestria organizeaza competitii regulate de echitatie pentru profesionisti, dar si pentru copii si amatori. Manifestarile deja traditionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucuresti, concursurile de casa Equestria sau, incepand cu 2013, Concursul international de sarituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.
SENSO TV si revista TONICA by Catena au fost parteneri media ai acestui eveniment dedicat echitatiei ca activitate sportiva, de divertisment si de afaceri.
Acest material va este oferit de Catena.
Realizatori: Oana Georgescu
Mihaela Moldoveanu