Decembrie e poate cea mai așteptată lună din an pentru mulți dintre noi. În special de către cei mici. O lună în care instituțiile care au câștigat încrederea românilor de-a lungul anilor își dau mâna pentru a ne aminti de bucuria de a dărui și de a primi la rândul nostru bucurie.
Muzeul Național al Satului din București și Catena s-au întâlnit la a treia ediție a evenimentului caritabil ''Deschidem Cartea Faptelor Bune ''. Ca parte a campaniei de implicare a instituției Muzeul Satului în viața comunității, Cartea Faptelor Bune a fost deschisă și anul acesta de sponsori și parteneri pentru bucuria celor mici și defavorizați.
Muzeul Național al Satului ''Dimitrie Gusti'' e un loc special din inima Bucureștiului, care păstrează nu doar patrimoniul fizic al satului românesc ci și pe cel spiritual. Grija față de tradițiile românești, campaniile, exponatele și toate programele cultural-educative fac ca acest loc să fie un spațiu de întâlnire a comunităților și de împărtășire din ce are fiecare mai prețios.
De la sfârșitul lui noiembrie și până în preajma Crăciunului, Muzeul Satului desfășoară o amplă campanie de implicare a copiilor, familiilor și comunităților etnice prin donarea de cadouri către copii și împodobirea brazilor de Crăciun.
Iuliana Balaci, director de comunicare la Muzeul Satului ne-a condus printre brazii împodobiți cu drag de multe școli, grădinițe dar și de familii care au venit cu copiii să-și lase amprenta de sărbătoare într-unul din brazii donați deRomSilva.
Pe lângă cei mici, au mai împodobit brazi Institutul de Criminalistică din cadrul Poliției Române, Ambasada Japoniei, Organizația România poartă Ia, Institutul de Agronomie, Ambasada Palestinei, Comunitatea Armeană, Comunitatea Elenă, alte grădinițe și școli.
Mulți copii dar și adulți și-au scris mesajele către Moș Crăciun în Cartea Faptelor Bune. Dorințe, desene și gânduri pentru noul An au umplut de culoare paginile Cărții deschise la Muzeul Satului. Și pentru că Muzeul Satului se bucură de încrederea lor, românii au răspuns afirmativ campaniei de implicare și au adus jucării, haine, cadouri pentru copiii defavorizați.
În spiritul sărbătorii Crăciunului, a apropierii și dăruirii chiar și într-o perioadă de separare și înstrăinare, Catena, care și-a câștigat un loc special în inima românilor, se bucură să lase un dar pentru copii în Cartea Faptelor Bune. O campanie creată de Muzeul Național al Satului din București, care încearcă și reușește să păstreze împreună comunitatea și patrimoniul spiritual național.
Crăciun Fericit și un An Nou Bun tuturor românilor!
Text: Mihaela Moldoveanu