Catena a fost Sponsor Gold al evenimentului organizat de Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” (Președintă Alexandra Dobre), având-o ca invitată de onoare pe celebra artistă Corina Chiriac.
Călătoria fascinantă printre amintirile şi imaginile care s-au derulat pe ecran au strânit ropote de aplauze, au provocat emoţii şi lacrimi. Cântecele lansate în anul 1983, “Mama, doar mama” (compozitor Marius Ţeicu) şi “Strada Speranţei”, (compozitor Vasile Veselovski, versuri Mihai Maximilian), şlagăre fredonate de generaţii întregi, au fost dedicate la final de marea artistă tuturor celor prezenţi, dar şi tuturor femeilor, mamelor, bunicilor, sărbătorite ale lunii martie. Cu toţii s-au bucurat de o prezenţă cuceritoare și strălucitoare, un model de credință, conduită, talent și profesionalism, un om cu o aleasă distincție morală și sufletească, un artist complet și complex, o Doamnă muzicii ușoare românești cu o voce inconfundabilă.
Alexandra Dobre, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” i-a înmânat invitatei speciale o Plachetă Onorifică pe care era scris: “Se conferă doamnei Corina Chiriac, vedetă de prim rang a muzicii ușoare românești, scriitoare, actriță, compozitoare, textieră și pianistă, un om de mare valoare și o artistă remarcabilă, care a pornit cu dreptul pe STRADA SPERANȚEI și a avut parte de atâtea MINUNI TRĂITE pe care le-a împărtășit tuturor”.
La final a avut loc o sesiune de autografe oferite cu generozitate de autoarea cărţilor editate şi lansate la Editura ”Şcoala Ardeleană”, ”Minuni trăite” (2021) şi ”Două piese de teatru” (2022). Cartea „Minuni trăite”, care a fost și laitmotivul acestei întâlniri de suflet, curpinde poveștile unei vieți pline de talent, muncă, întâlniri de suflet, pierderi și regăsiri, emigrare și întoarcere, o viață în care cumpenele i-au fost vegheate de intervenția divină. Despre acest proiect editorial de succes, reputatul Prof.Dr. Dumitru Constantin – Dulcan, invitat special al ediţiei a V-a a Galelor ”Seniori de Colecție” nota în prefaţă: „Cartea se citeşte ca un roman, cum se spune în popor, cu sufletul la gură, nedezminţind titlul său de „minuni trăite”, pe care le redă cu un farmec aparte, seducător şi cu mult umor. Este indiscutabil că valoarea cărţii este egală de la un capăt la celălalt. Când prezentul ne dezamăgeşte, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar”.
”Seniori de Colecție” este un proiect inițiat cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații. Primele ediții au avut ca invitați, în ordine, pe Elisabeta Lipă, Stela Enache, Gl.Lt.(rtr)Dr.Ing.Dumitru Dorin Prunariu, Maia Morgenstern, Prof.Dr.Dumitru Constantin Dulcan și pe celebrul artist Grigore Leșe.
„De la bun început, am dorit să a readucem în centrul atenției mari personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații” – a menţionat Alexandra Dobre. „Vorbim despre cei care au scris istoria frumoasă a ţării, despre artiști iluştri și mari campioni, despre oameni de cultură și de știință, despre medici, cercetători şi antreprenori, care au reușit în viaţă şi în carieră, prin dăruire, talent, pasiune și profesionalism, prin eforturi susținute și continue şi prin determinare. Totul din dorinţa de a-și transforma profesia în menire, de a păstra și promova sistemul valorilor umane atât de necesar evoluției societății în care trăim. Faptul că suntem din nou împreună, că ne regăsim și ne întâlnim în fiecare lună pentru a omagia un Senior de Colecție dovedește încă odată că acest țel a fost atins și, mai ales că, povestea frumoasă a Galelor continuă și devine deja tradiție!”.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu