Corina Chiriac, Generozitatea unui artist

"Am reprezentat cu bucurie și dăruire Arta Românească pe mai multe meridiane. Am avut vocația de a fi Artist. Trimful existenței mele este însă altul: printr-o intervenție divină, am devenit la 33 de ani Credincioasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor care m-au ajutat personal și profesional – cărora le mulțumesc fără încetare – am aflat că Scena Vieții este mult mai încăpătoare decât pare la prima vedere. Și dacă tot ce am realizat va fi uitat într-o zi, sper că vor rămâne în urma mea Minunile Trăite, pe Strada Speranței” - ”Minuni trăite” de Corina Chiriac

S-a născut în zi de mare sărbătoare, pe 26 octombrie, atunci când îl cinstim pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și când o sărbătorim an de an pe marea artistă Corina Chiriac, care a aniversat și peste cinci decenii de carieră fabuloasă.

Anul acesta a fost și este unul special pentru una dintre cele mai importante și emblematice personalități ale scenei româneşti, o artistă completă și complexă, deopotrivă actriță de teatru şi film, scriitoare, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune! Mai întâi și-a lansat Cartea Vieții sale, ”Minuni trăite” despre care, profesorul Dumitru Constantin Dulcan scria în prefață: ”(…) este povestea, scrisĂ cu un surprinzător talent, a vieții sale de artistă celebră, care a avut șansa de a se bucura de fiorii extazului oferit de gloria cucerită pe marile scene ale lumii. Miracolele relatate sunt confirmări ale unor experiențe venite pe drumul parcurs de la strălucirea în luminile rampei la beatitudinea Luminii Sacre. Acest volum în care Corina ne povestește epopeea vieții sale, o situează la nivelul creației literare valoroase prin talentul său scriitoricesc, presărat cu multe note umoristice si scânteieri de spirit. Se citeste ca un roman, cum se spune in popor, <>, nedezmintind titlul sau de "minuni traite", pe care le redă cu un farmec aparte, seducător și cu mult umor. Indiscutabil, valoarea cărții este egală de la un capăt la celălalt. Când prezentul ne dezamăgește, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar”.

Recent, Corina Chirac a donat Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) sute de piese și obiecte de patrimoniu, reprezentând istoria a patru generații din familia Nestorescu – Calaigian – Chiriac, dar și din colecția personală. Donația cuprinde piese variate: pașapoarte iraniene ale bunicilor materni de origine armeană, trofee și diplome, medalii, certificate de naștere și de studii, documente și fotografii de la începutul secolului XX, rochii de scenă, instrumente muzicale și alte obiecte personale de familie. Toate acestea au fost adunate timp de un secol de către tipograful și graficianul Gheorghe Chiriac (bunicul patern), pianista Eliza Calaigian (mama, căsătorită Chiriac), de către compozitorul și profesorul universitar Mircea Chiriac (tata) și de către fiica acestora, interpreta și compozitoarea Corina Chiriac.

Toate aceste obiecte de patrimoniu vor fi disponibile în proiectele virtuale ale MNIR, iar mare parte a acestei donații va fi prezentată publicului într-o expoziție temporară, spre sfârșitul anului 2021, legată de aniversarea Corinei Chiriac.

La evenimentul găzduit de superba Sală Lapidarium a MNIR, prilejuit de semnarea actului de donație de către marea artistă și Managerul Ernest Oberlander-Târnoveanu au fost prezenți, alături de invitați speciali, oficiali ai Ministerului Culturii, istorici, jurnaliști, oameni de cultură și artă, muzicologi și Dr.Cristina Păiușan-Nuică, cercetător științific MNIR, cea care, alături de echipa sa a coordonat acest amplu demers al donației, Prof.Univ.Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Octavian Ursulescu, Conf.Univ.Dr. George Coca, avocat, Varujan Pambuccian, Deputat Uniunea Armenilor din România și Costel-Cristian Lazăr, Subsecretar de stat Ministerul Culturii.

”Pentru mine, această donație reprezintă un dar de suflet adresat generațiilor viitoare care vor avea curiozitatea să vadă cum arătau diplomele de școală sau facultate în prima parte a anilor 1900, Trofeul meu cîștigat la Festivalul Internațional Cerbul de Aur la ediția 1971, rochii unice cu care am cântat pe scenă în anii 1970-1980, fotografii, afișe de scenă, decorații și distincții, sau instrumente muzicale vechi și obiecte personale. La împlinirea a 51 de ani de la debutul meu artistic, aduc prin această despărțire elegantă, un elogiu plin de dragoste familiei mele, străbunici, bunici și părinți, oameni de nădejde care au trăit creștinește, drept, frumos și productiv, oameni dragi mie”.

”Fiecare prag al vieţii are valoarea lui afectivă, de la bucuria majoratului, la mica depresie a mijlocului vieţii, și până în prezent. Pentru mine este extrem de important să sărbătoresc în primul rând profesional, pentru că am simţit că nimic nu mi-ar face mai bine și nu m-ar mulţumi mai mult” – mărturisea marea artistă la împlinirea a 70 de ani, moment în care a ținut să marcheze ”schimbarea de prefix împreună cu prietena cea mai bună, Muzica”. A lansat atunci un dublu album aniversar ”Strada Speranței” distins cu Discul de Aur pentru vânzări record, dar și o amplă și impresionantă bibliotecă virtuală, www.corinachiriac.ro, deja cu sute de mii de vizualizări. Acea veritabilă enciclopedie online prezintă cariera sa impresionantă și a tatălui său, compozitorul Mircea Chiriac, cu impresii și imagini de arhivă, documente, înregistrări video rare, fotografii-unicat, articole din presa vremurilor, afișe din spectacole, amintiri, autografe, scrisori, confesiuni.

Realizator: Oana Georgescu

Foto: arhiva persoanlă, MNIR