La cea de-a VIII-a ediție a Galei Forbes Brands for Kids au fost prezenți cei mai importanți specialiști din domeniu – medici, experți în parenting și reprezentanți ai mediului de business! Evenimentul care a sărăbtorit succesul celor mai importante branduri destinate copiilor și familiilor, a debutat cu prezentarea studiului de piață a celor mai de încredere branduri pentru copii realizat de către firma D&D Research.
Au fost două paneluri de discuții și anume: „Sănătatea fizică și emoțională într-o eră plină de provocări. Mic ghid pentru familii echilibrate” și „Educația între azi și mâine: cum putem trasa copiilor noștri coordonatele de care au nevoie pentru a se adapta viitorului?”. Keynote Speaker a fost Dr. Dan Petre, Managing Partner şi Fondator D&D Research, iar moderatorul evenimentului, Daniel Cruceru (Taticool).
Iată care au fost participanții din cadrul primului panel: Nicoleta Tupiță, Nutriționist – dietetician autorizat, Manager Nutriție Nestlé, Dr. Iulia Solomon – Medic dermatolog, Dr. Ada Epistatu, Medic primar, doctor în medicină dentară, Ana Raluca Chişu – Fondator Asociația KinetoBebe și Diana Stănculeanu – Psihoterapeut și Expert național în sănătate mintală. Despre ”Educația între azi și mâine” și despre cum se pot trasa copiilor coordonatele de care au nevoie pentru a se adapta viitorului au vorbit David Héraud – Director EFI București, Ruxandra Manea – Antreprenor în educație, Fondator Educarium Kindergarten, prezentatoarea TV Ela Crăciun, blogger şi mămică a trei copii și Gabriela Maalouf, psiholog și consilier școlar.
A urmat festivitatea de premiere unde Forbes KIDS România a premiat cele mai importante branduri ale anului 2022, adică acele branduri pentru copii în care părinții din România au cea mai mare încredere, conform unui studiu de piață de mare amploare, realizat de către firma D&D Research, pentru Forbes Kids. Trofeul a fost înmânat de Dr. Ada Epistatu, medic primar, doctor în medicină dentară doamnelor Ekaterina Russo și Andreea Marin.
Categoriile și premianții Forbes Brands for Kids 2022 au fost:
• Hypermarketul cu gama cea mai potrivită pentru copii – ”Carrefour” (premiul a fost ridicat de Anca D'Arfeuille, Director Produs Textile)
• Apă minerală plată pentru sugari – ”AQUA Carpatica” (premiul a fost ridicat de Valentina Vesler, Head of PR & Communication)
• Apă minerală plată pentru copii – ”Aquatique” (premiul a fost ridicat de Mihaela Draghici, PR Director)
• Marca de preparate din carne (mezeluri) – ”Caroli” (premiul a fost ridicat de Mirabela Chirita, Jr Category Marketing Manager)
• Marca de carne (pui, porc, vita etc.) – ”Fragedo” (premiul a fost ridicat de Tulia Casvean, Communication & PR Director)
• Piureuri bio pentru sugari – ”Nestlé” (premiul a fost ridicat de de Andreea Hanceriuc, General Brand Manager)
• Produse de îngrijire corporală pentru copii (disponibile în hipermarketuri și supermarketuri) –”Mustela” (premiul a fost ridicat de de Cristina Niculae, Director de marketing Expert Cosmetics, unic importator și distribuitor Mustela)
• Produse de puericultură (diverse aparate: sterilizatoare, încălzitoare, dotări pentru camera copilului etc.) – ”Philips Avent” (premiul a fost ridicat de Adina Marica, Marketing Manager)
• Marca de lapte și produse lactate – ”Napolact” (premiul a fost ridicat de Anca Roman, Corporate Affairs & Communication Manager)
• Susținerea Familiilor cu copii – ”Farmacia Spring, Farmacia la Preț Mic (premiul a fost ridicat de Ioana Badea, Brand Manager, iar la eveniment a fost prezentă și Ileana Pluteanu, Marketing Specialist)
• Cea mai bună platformă online de educație pentru copii – ”NovaKid” (premiul a fost ridicat de Ekaterina Russo, Country and Influencer Marketing Manager Novakid și de Andreea Marin, Brand Ambassador Novakid, iar Trofeul a fost înmânat de Dr. Ada Epistatu, medic primar, doctor în medicină dentară
Au mai fost premiate Serviciul bancar dedicat copiilor – ING Bank România, Rețeaua privată cu clinici de pediatrie ”Regina Maria” – Rețeaua Privată de Sănătate și Marca de lapte praf ”Nestlé”. NAN (premiul a fost ridicat de
Despre Forbes Kids România
Revista Forbes Kids a început ca un proiect special al revistei Forbes România, iar din 2018 prezintă modele de educație și de parenting modern, lecții de viață, dar și modele de business ale căror idei s-au născut odată cu apariția pe lume a copiilor.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu
Foto: Sebastian Oros