HIROSHIMA, MUZEUL MEMORIAL AL PACII

6 si 9 august 1945. Hiroshima si Nagasaki… Doua atacuri nucleare cu doua bombe atomice supranumite "Little Boy" si "Fat Man", produse de SUA la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial... Bombe atomice care au produs durere, teroare si soc, tragicele evenimente avand repercursiuni greu de imaginat si, chiar si acum, greu de descris.

Pentru aducere-aminte, in anul 1955, la zece ani dupa ce bomba atomica a distrus Hiroshima, a fost inaugurat Muzeul Memorial al Pacii. Acesta este situat in zona care reprezenta candva centrul comercial al orasului. Explozia atomica l-a transformat-o intr-o mare de cenusa si i-a ucis instantaneu pe toti cei care se aflau acolo in momentul fatidic. Din unii nu a ramas decat umbra, imprimata in piatra la lumina si caldura de infern a exploziei. Nu a ramas nimic in picioare pe o raza de cativa kilometri de Ground Zero.

Incaperile muzeului sunt dedicate consecintelor exploziei atomice. Domul atomic, a carui replica se afla in muzeu, este una dintre putinele cladiri care a rezistat. Era o structura ultrasolida din beton, care apartinea Camerei de Comert a orasului si adapostea expozitiile industriale. Doua machete reprezinta orasul inainte si dupa bombardament. Un ceas de mana incremenit in eternitate la 8.15 ne “marturiseste” ora exploziei…

Astazi Muzeul Memorial al Pacii este un parc imens, iar o alee larga duce spre un arc de beton sub care arde flacara vesnica. Aprinsa in 1964, ea va ramane asa atata timp cat exista arme atomice pe suprafata pamantului. Hiroshima este acum o asezare pitoreasca, fiind situata intr-o delta, cu insule despartite de canale si legate intre ele de poduri. In parc se organizeaza in fiecare an pe 6 august ceremomia de comemorare a exploziei atomice. Este o ceremonie destul de scurta, are loc dimineata devreme, se spun rugaciuni, se depun flori, iar la 8:15, ora exacta a exploziei, se pastreaza un minut de reculegere in toata regiunea Hiroshima.

Text si foto: Oana Georgescu