Kathmandu, trei orase intr-unul

La nord China-Tibet, la sud India, iar intre acestea, o fasie de pamant aflata la poalele muntilor Himalaya: Nepal. Tara de unde pleaca majoritatea expeditiilor catre Everest – Acoperisul lumii. O lume hindusa, dar cu influente tibetane, un loc pe care merita sa-l vizitezi ori de cate ori te afli in India sau China. In general, agentiile de turism il ofera la pachet cu acestea, dar poti sa mergi sa vezi numai Nepalul. Iar daca ajungi in Nepal, orasul Kathmandu – capitala sa – este obligatoriu sa-l treci pe lista locurilor in care merita sa mergi.

Kathmandu reprezinta trei orase – Patan, Kathmandu si Bhaktapur – intr-unul. Fiecare are temple si piete splendide de vizitat, fiecare isi are istoria sa si se completeaza unul pe celalalt.

Am ajuns in Khatmandu intr-o dupa-amiaza. Aeroportul international de aici arata mai degraba a autogara comunista decat a poarta internationala a tarii, dar n-are a face, diamantele sunt adesea bine ascunse de saracie si noroi, ceea ce nu le face mai putin pretioase. Se circula pe dreapta, in sir indian si cu viteza melcului pana la hotel. Regret acum soselele din Romania. Intr-un final ajungem la destinatie: hotel Himalaya (cum altfel!) din Patan.

Patan e orasul artelor fine, i se mai spune Lalitpur. Inca de dimineata ne incepem peregrinarea prin Patan. Primul obiectiv: Piata Durbar, parte din patrimoniu UNESCO, cu monumentele sale splendide: Krishna Mandir –construit in secolul al XVII-lea de regele Siddi Narsingh Malla, exemplu de arta shikhara, Hiranya Varna Mhavilar/Templul de aur, pagoda aurita in cinstea lui Buddha, construita in veacul al XII-lea, un exemplu de arhitectura nepaleza. La aceste bijuterii, Patanul adauga bonus pentru turisti: Kumbheshwor, cele patru stupe Ahoka construite in anul 250 i.Hr. in cele patru colturi ale Patanului, templele rosii Machhdendra Nath si Minnath.

Dupa Patan, a doua zi de la sosiea noastra in Nepal, am vizitat Kathmandu-ul propriu-zis. Evident ca si aici exista o piata Kathmandu Durbar, unde ca sa intri platesti 200 de rupii nepaleze (rupia nepaleza difera de cea indiana, dar se accepta in Nepal sa platesti si cu rupii indiene, doar sa ai bancnote mai mici de 500 de rupii indiene, fiindca pe acestea nepalezii se feresc sa le ia!). In Kathmandu sunt de vizitat: turnul pagoda Basantapur, construit ca un palat al placerii consacrat festivalului Fagu in 1770, Kasathmandap – un complex de trei cladiri sub forma de pagoda datand anul 1048, cel care a dat numele Kathmandu, templul Ganesh, Palatul Hanuman Dhoka, templul Taleju, ridicat in 1564, Casa Kumari/Kumari Ghar, casa destinata copilei-zeita, fetita care este considerata o incarnare a zeitei Taleju.

Este vorba despre o fetita cam de cinci-sase ani, selectata dintr-un grup de fetite, care se presupune ca poseda 32 de de virtuti si pe care slujitorii templului o tin in acest palat si incearca sa o sperie timp de o noapte. Daca nu se sperie, este considerata o incarnare a zeitei amintite. Am reusit sa o vedem pe micuta Kumari la fereastra, dar nu am avut voie sa o fotografiem. La 11 km de centrul Kathmandu am vizitat una dintre cele mai mari stupe din lume Boudhanath, intrata din 1979 in patrimoniu UNESCO. Si ca ziua sa fie completa nu am ezitat sa cumparam suveniruri de la magazinele din preajma maretei stupe. Picturi, munti de coloranti naturali, tablouri ale stupei, matanii buddhiste si alte nimicuri, plus CD-uri cu muzica nepaleza si nelipsita mantra buddhista: Om mani padme hum!, iata oferta acestor magazine.

Vizita in Khatmandu este completa cand mergi sa vezi Bhaktapur/Orasul devotiunilor. Trecerea pe sub portile sale costa in jur de 10 dolari (750 de rupii nepaleze). Trei piete fac acest oras faimos: Durbar, Taumadhi si Dattatreya. Principala ramane Durbar, unde am vizitat Palatul celor 55 de ferestre, construit de regele Bhupatindra Malla in 1769. Am devorat din priviri templele Nyataponla, Bhairavnath, Taleju, templul de aur Barahi, Poarta de aur, Marele Clopot si a doua stupa importanta, dupa Boudhanath – Sawayambhunath. Intrarea aici costa 75 de rupii nepaleze, dar merita, fiindca de pe dealul unde se afla stupa se poate vedea o panorama superba asupra intregului Kathmandu.

Alice-Claudia Gherman