La Zoo, in gradina animalutelor

Nu stiu altii cum sunt dar eu ori de cate ori pasesc intr-o gradina zoologica am senzatia ca intru intr-un sanctuar al animalelor. Ma incearca sentimente contradictorii: entuziasm - ca imi voi intalni animalutele preferate si tristete - ca niste ochi total nevinovati te privesc cu repros spunandu-ti: eu sunt aici, inchis intr-un tarc, tu esti dincolo, liber.

Pe de alta parte sa pleci intr-un safari ca sa vezi animalele in habitatul natural, nu e chiar la indemana. Totusi, sa recunoastem: conditiile de astazi de la Gradina Zoologica Bucuresti din Baneasa sunt mult imbunatatite fata de acum cativa ani in urma. Animalele au mai mult spatiu si sunt parca mai voioase. Nu mai stau in custile alea mici, ca vai de lume. Ma refer la animalele mari gen tigrii, lei, pantere, pume etc. obisnuite sa parcurga zeci, chiar sute de kilometri pe zi, atunci cand sunt in libertate.

Sigur, intr-o gradina zoologica nu e tot una cu a fi in libertate, dar trebuie sa recunoastem animalele de la Zoo Baneasa arata bine si sunt chiar voioase. Voiosia lor depinde insa si de starea vremii de afara, de personalitatea fiecaruia si de toanele de moment. Intr-o zi de iarna, fara zapada, vei gasi ursii dormind in barlog sau cel mult itindu-si nasurile afara, doar asa sa vada ce-i, tigrii te vor privi de pe o movila inalta cu nepasare prefacuta, iar lupii vor veni la gard sa vada cine e cel care ii viziteaza.

Gradina Zoologica din Bucuresti are circa 200 de specii totalizand 1.500 de exemplare si coopereaza bine cu gradini similare din Bulgaria sau Austria. Ci mai noi locatari ai parcului zoologic sunt bufnitele polare, cainii de prerie si vulturii suri.

Aleile sunt pustii, intr-o zi din mijlocul saptamanii la gradina zoologica, dar eu va recomand pentru vizita tocmai o asemenea zi, fiindca animalele sunt linistite si, in plus, s-ar putea chiar sa le placa sa vada fete noi prin gradina lor. Poti vedea in tihna aproape toate animalele, totul este sa ai rabdare cu ele.

Alice Claudia Gherman