O ora cu Bucharest City Tour

Dimineata devreme, in plina zi sau dupa-amiaza, cand apune soarele, o plimbare cu unul dintre autobuzele apartinand rutei Bucharest City Tour reprezinta o incursiune in istoria si arhitectura Capitalei. Pentru un bucurestean s-ar putea sa para banal sa doresti sa vezi Capitala dintr-un autobuz! Da, dar e unul supraetajat, din care orasul, va spunem pe cuvant de onoare, pare altfel, mult mai civilizat si mai aproape de o capitala europeana veritabila. Doar traficul mai da uneori de banuit, dar se intampla si la case mai mari!

Piata Presei – Muzeul Satului – Piata Arcul de Triumf – Piata Victoriei – Piata Revolutiei – CEC – Palatul Parlamentului – Piata Unirii – Piata Universitatii – Piata Romana – Piata Victoriei – Piata Charles de Gaulle – Parcul Herastrau – Muzeul Satului – Piata Presei sunt cele 14 opriri pe care le face fiecare dintre cele patru autobuze supraetajate ale linei Bucharest City Tour, intre orele 10:00 – 22:00. Cu 25 de lei turistul strain sau roman vede principalele obiective turistice din oras, avand posibilitatea sa faca opriri la muzeele care-l intereseaza si sa-si reia apoi turul, cardul de calatorie fiind valabil 24 de ore din momentul validarii.

Cei mai incantati de acest mijloc de a vedea Bucurestiul din fuga autobuzului sunt turistii straini care vin in oras doar pentru o zi sau doua, urmati de romanii din provincie, doritori sa faca un tur de oras cu autobuzul supraetajat, in timp ce bucurestenii prefera sa admire cele patru autobuze ale liniei de pe trotuar si sa colinde orasul folosind mijloacele de transport in comun.