Palatul Stirbey

Cand vara fierbinte ne alunga din Bucuresti, dar bugetul din portofel este subtirel si nu ne pemite o destinatie exotica sau macar una autohtona, la munte ori la mare, o solutie bine-venita ar fi sa iesim sa vedem palatele din jurul Bucurestiului.

Vom descoperi astfel mici bijuterii arhitecturale, o lume plina de verdeata si modalitati de distractie mult mai accesibile decat ne-am fi inchipuit. Palatul Mogosoaia, Palatul Stirbei, Palatul Ghica din
Caciulati, Conacul Otetelesanu din Magurele, Conacul Cantacuzino din Afumati sunt tot atatea destinatii rafinate aflate la indemana noastra.

Aflat la Buftea, langa Bucuresti, Domeniul Stirbei cuprinde: Palatul Stirbei, Capela Sfanta Treime, un parc, o peluza pe care zburda in voie cai si ponei in timpul saptamanii, un turn de apa, un helesteu pe care te poti plimba cu barca si un pavilion cochet numit “Pavilionul Printul Stirbei”. Ridicat intre 1855 si 1864 de catre domnitorul Tarii Romanesti, Barbu Stirbei, palatul a fost lasat mostenire fiului acestuia, principele Alexandru Stirbei, care l-a dezvoltat si l-a transmis la randu-i fiului sau, Barbu Alexandru Stirbei, un apropiat al familiei regale romane, care a indeplinit pentru un timp functiile de administrator al domeniilor regale si de consilier al regelui Ferdinand.

Imbinand arhitectura gotica cu elemente ale curentului romantic, Palatul Stirbei reprezinta principala atractie a acestui domeniu, urmat indeaproape de Capela Sfanta Treime, de turnul de apa si de “Pavilionul Printul Stirbei”. Palatul are importanta nu doar din punct de vedere architectural, ci si istoric. Aici s-a negociat pacea de la Buftea cu Puterile Centrale si tot aici au inceput discutiile intre Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nikita Hrusciov pentru retragerea trupelor sovietice din Romania.

Alice-Claudia Gherman