Familia Regală a României a dorit să le mulţumească celor care şi-au pus în pericol vieţile în zone de conflict , dând dovadă de curaj civic prin practicarea și realizarea cu succes a meseriei pe care o practică. Jurnalişti şi reprezentanţi ai mai multor ONG-uri au fost premiaţi în sufrageria de la Palatul Regal de către Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort.
"Niciunul dintre noi nu a trecut printr-un război atât de aproape și nu am crezut că vom vedea un răspuns atât de expemplar care a impresionat Uniunea Europeană. Însă, la un moment dat, ne-a ajuns în faţa ochilor o realitate, aceea pe care o reprezentaţi dumneavoastră, cei care veţi fi premiaţi pentru un exemplar aport civic, faptul că societatea civilă românească, cea care n-a avut parte înainte de 1989 de o tradiţie, a dovedit, în anul 2022, că se află în primele rânduri ale familiei demne a naţiunilor lumii din spaţiul european şi transatlantic", a transmis Principele Radu.
Seara Regală dedicată Curajului Civic a fost posibilă datorită iniţiativei şi implicării doamnei Cătălina Rousseau şi BDR Associates.