Dan Mircea Enescu invitat la Seniori de colectie, editia a IX-a, cu sprijinul Catena

Gala personalitatilor admirabile din societatea romaneasca, continua cu Dan Mircea Enescu. Seniori de colectie este o initiativa a Institutului pentru Imbatranire Activa si este sustinuta din calitatea de sponsor gold de Catena, cu mandrie si cu onoare.

Seniori pentru seniori

Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, primul chirurg plastician pediatric din Romania, a fost invitatul galei cu numarul noua. Intalnirea cu publicul a fost una emotionanta, pentru ca in sala s-au aflat multi dintre cei care il cunosc. In special mame, mame de copii care in urma cu chiar zeci de ani l-au intalnit pe profesorul Enescu si au primit o noua sansa. Cu emotie si cu lacrimi in ochi, mamele si-au depanat amintirile si si-au exprimat inca o data recunostinta pentru doctorul care le-a salvat copiii.

Copiii, sursa energiei si a iubirii

Medicul Enescu a navigat printre amintiri inca de la inceputul alegerii specializarii pediatrice si pana azi, cand are o echipa tanara si performanta si reuseste inca sa se bucure in fiecare zi de aceasta alegere. Copiii il sustin cu toata energia de care nevoie. Mainile care il ating, zambetele de multumire, cuvintele copiilor ii dau forta si sustinere. A trait inconjurat de miracole la tot pasul. Vede in ele semnele divinitatii care nu l-a parasit niciodata, ba l-a sprijinit si l-a ajutat sa salveze copii chiar cand nimic nu parea sa mai sustina viata.
Se bucura sa-i primeasca pe copiii candva pacienti , acum oameni mari, impliniti. Au ramas prieteni, se considera o familie. Pentru doctorul Enescu, vindecarea unui copil a insemnat intotdeauna ca el sa aiba o viata implinita, o familie, proprii copii. Si a reusit. Cu peste 150.000 de copii. Pana acum, dar povestea continua!
Cea mai mare realizare a medicului? Fiica sa! Care nu, nu-i calca pe urme, isi urmeaza, asa cum a sfatuit-o tatal inca de mica, propriile alegeri, propriul suflet. Si e fericita, asa cum si tatal, medicul de copii este fericit.

“Medicina este viata mea! Am muncit foarte mult, dar am facut lucrurile cu multa bucurie, cu multa dragoste si cu dorinta de a lasa ceva in urma mea. Dintr-un spital vechi de 125 de ani, cum este Spitalul Grigore Alexandrescu, am facut unul nou, am facut o echipa noua, am creat o conceptie noua, as putea sa spun ca am revolutionat, pentru tara noastra, modul de tratament al arsurilor la copii. Toate cunostintele nu valoreaza nimic daca nu le transmiti cu dragoste. Copiii simt imediat energia aceea suplimentara care da valoare lucrului pe care-l faci.” – Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu.

Membru al Academiei de Stiinte Medicale din Romania, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu a fost primul chirurg plastician de copii din Romania si a pus bazele chirurgiei plastice pediatrice la noi in Romania. A format echipa Clinicii de Chirurgie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu, primul spital din Europa in curs de acreditare ca spital Shriner’s – spital cu cele mai inalte standarde in tratamentul arsurilor. Este inventatorul Bancii de piele si al altor produse pentru tratamentul arsurilor si a participat la scaderea mortalitatii datorate arsurilor copilului la 0 (anul 2000).

Ne-pensionar de meserie

Pe langa amintiri legate de diverse cazuri din cariera, Dan Mircea Enescu a incercat sa-i convinga pe seniorii din sala sa se bucure de fiecare zi, sa faca miscare, sa nu se considere pensionari, ci profesionisti care au multa experienta de viata de impartasit. El a ales sa continue munca si nu se va pensiona atata timp cat mai poate oferi solutii si zambete copiilor care l-au sprijinit intreaga viata!

Text: Mihaela Modoveanu