Editia a XVII-a a Burns Supper 2020, un eveniment caritabil de tradiție organizat de Fundatia Light into Europe, prin inimoșii Camelia Platt și Stan Platt și echipa lor a reunit sute de invitati care l-au sarbatorit ca în fiecare an, pe Robert Burns, poetul național al Scoției. Nascut pe 25 ianuarie 1759, marele poet precursor al romantismului britanic este omagiat de scotienii din intreaga lume, dar si de toti aceia care-i iubesc poeziile.
Alaturi de Light into Europe, Catena celebrează an de an Bucharest Burns Supper
Catena este sponsor si partener de traditie al Light into Europe si al tuturor evenimentelor de caritate organizate in fiecare an de aceasta – Caledonian Ball, St. George Day, Burns Supper, Bonfire Night.
Gala Burns Supper a fost prezentată de Neil McGregor, partener McGregor Associates, un sustinator fervent al tuturor proiectelor fundatiei. La eveniment au fost prezenti oameni de afaceri, reprezentanti ai Corpului Diplomatic, voluntari si sustinatori ai cauzelor fundatiei, dar si beneficiarii (nevazatori), alaturi de cainii ghizi. Toti s-au reunit sub auspiciile culturii si muzicii scotiene si in acelasi timp celebrand cei aproape 20 de ani de proiecte sociale de impact pentru copii si tinerii cu deficiențe de vedere și de auz. Printre invitati s-au aflat E.S. Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord in Romania, Georgiana Pogonaru, Consul Onorific al Islandei in Romania, Florin Pogonaru, Presedintele Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei si al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Steven van Groningen presedinte Raiffeisen Bank si Valeria Racila van Groningen, Charles Crocker, Presedintele Camerei de Comert Romano-Britanice, Mihai Tudorancea (TUD consulting), jurnalistul BBC, Sean Dilley, membru al Fundatiei Light into Europe si sotia sa, Siobhan Dilley, dresor pentru cainii ghid in Marea Britanie s.a. „Suntem deosebit de onorati sa fim alaturi de principalii lideri ai comunitatii de afaceri si diplomatice, suporteri si voluntari” – a spus Camelia Platt, CEO Fundatia Light into Europe. “Va multumim ca ne sunteti alaturi pentru a ne bucura de aniversarea a 17 ani de Burns Supper la Bucuresti, dar si pentru cei 17 ani de misiune nobila a fundatiei pe care doamna Anca Vlad, președinta Fildas și Catena a susținut-o de la bun început. Scopul nostru este acela de a imbunatati viata celor fara vedere sau fara auz si vedem de la an la an cum viitorul va recunoaste faptul ca programul de pregatire a cainilor ghizi antrenati special și care a ajuns astăzi la cifra de 50, sa ii insoteasca pe beneficiarii nostri in viata de zi cu zi, exista datorita contributiei si angajamentului dumneavoastra. Multumim inca odata tuturor sustinatorilor si mai ales sponsorului principal, Catena care nu ne uita niciodata!”.
Acum cinci ani, Light Into Europe a demarat un proiect ambitios ce are ca scop strangerea de fonduri pentru gasiriea resurselor pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilitati de vedere si de auz și construirea primului Centru de Caini Ghizi pentru Nevazatori din Romania, o cladire special amenajata si accesibilizata in acest scop. Rezultatele nu au intarziat sa apara si in curând aceasta va fi inaugurat.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu