Cele mai importante personalități din business premiate la prima ediție a Galei Forbes Personality of the Year, un eveniment în cadrul căruia Forbes România i-a premiat pe acei lideri care au știut să crească și să se reinventeze în cea mai dificilă perioadă pe care am treăit-o cu toţii. Tema „junglei” a reprezentat laitmotivul acestei ediții, de la invitații până la decorul din sală și muzica live asiguratîă de trupa africană „Ivanga”.
Cele 15 personalități premiate au primit câte un trofeu din…beton, material simbolic, rezistent care are capacitatea de a se adapta condițiilor extreme şi realizat de „Betonia”.
Astfel, Forbes Romania a ales top-performerii, vârfurile de lance, campionii rezilienței, ai reinventării și ai inovației din mai multe domenii de activitate, iar cele mai importante personalități ale mediului de business au fost premiate într-o seară de gală memorabilă.
Anca Vlad, Preşedinta Grupului Fildas Catena a fost premiată la Gala Forbes Personality of the Year, în domeniul „Sănătate” şi subdomeniul „Farma”. Trofeul a fost ridicat de Alina Marinescu, Director General Catena.
Iată care au fost laureaţii Galei Forbes Personality of the Year pentru anul 2021, în ordinea anunţării pe scenă:
• Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti; domeniu: Servicii financiare / subdomeniu: Bursa
• Florin și Geanina, Enache fondatori Teilor; domeniu: Comerţ / subdomeniu: Antreprenori
• Fulga Dinu, Country Manager Operations Immofinanz România; domeniu: Imobiliare şi Construcţii / subdomeniu: Fonduri de investiţii
• Ștefan Vuza, Președinte SCR Grup; domeniu: Industrie / subdomeniu: Chimie
• Felix Pătrășcanu, Cofondator Fan Courier – domeniu: Transport / subdomeniu: Curierat
• Christina Verchere, CEO Petrom – domeniu: Energie / subdomeniu: Oil&Gas
• Victor Căpitanu,Managing Director One United Properties și Andrei Diaconescu, Managing Partner One United Properties – domeniu: Imobiliare şi Construcţii / subdomeniu: Dezvoltatori
• Marius și Dan Ștefan, Fondatori Autonom Group; domeniu: Sustenabilitate / subdomeniu: Dezvoltare
• Andrei Cionca, CEO&Co-founder Impetum Group; domeniu: Consultanţă / subdomeniu: Management
• Voicu Oprean, CEO and founder AROBS Transilvania Software; domeniu: Tehnoloogie / subdomeniu: Antreprenoriat
• Anca Vlad – Președintele Grupului Fildas-Catena; domeniu: Sănătate / subdomeniu: Farma
• Christian Von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania & General Manager Continental Automotive Romania; domeniu: Auto / subdomeniu: Componente
• Murat Buyukerk, CEO Arctic; domeniu: Industrie / subdomeniu: Electrocasnice
• Ioan Popa Președinte și Fondator Transavia; domeniu: FMCG / subdomeniu: Industrie Alimentară
• Daniel Dines, Fondator și CEO UiPath – Domeniu: Tehnologie / subdomeniu: software
Forbes România este cea mai vândută publicație de business din România, este editată de compania BP Publishing Media şi este recunoscută de Forbes Media ca fiind cea mai dinamică și creativă franciză a Forbes la nivel mondial. Chiar şi în această perioadă, brandul s-a dezvoltat accelerat pe piața românească, fiind reprezentat prin intermediul publicațiilor lunare Forbes România și ForbesLife România, precum și al proiectelor speciale Forbes Kids sau Forbes 500. Acestor ediții tipărite li se adaugă proiecte speciale în zona digitală și peste 20 de evenimente anuale, de la formate de business și până la gale, petreceri sau evenimente „on-demand„, care acoperă cele mai variate categorii de public din zona premium de pe piața românească.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sabina Ghiormescu