Motto: Zestrea Lilianei Turoiu pare ca vine din lada fermecata a Sfintei Vineri, din vechile basme populare, de dincolo de timp… – prof. Adina Nanu
Castelul Regal Pelisor din Sinaia gazduieste in aceasta iarna o colectie vestimentara inedita – Zestrea Reginei, care va invita sa descoperiti mesajele tainice din vesmintele colectiei semnate de designerul vestimentar Liliana Turoiu. Colectia uneia dintre cele mai titrate si valoroase creatoare de moda, lector univ. dr. in cadrul Universitatii de Arte Bucuresti puncteaza astfel, in detaliu, eleganta si spiritul celui mai frumos personaj legendar feminin al Romaniei.
Dupa periplul prin patru tari, Zestrea a poposit la doua castele din Romania
Inca de la lansare, proiectul Zestrea a devenit mai mult decat un proiect personal al creatoarei, fiind premiat de jurii internationale. Dupa un turneu european si cu vernisaje de succes la Roma Paris, Viena si Stuttgart, colectia Lilianei Turoiu a poposit mai intai la Castelul Bran. Designerul a creat apoi, special, un veritabil curent cultural cu implicatii ample, imbogatit cu noi piese elaborate special pentru scenografia unica a Castelului Pelisor, purtand amprenta, spiritul si vibratia Reginei Maria.Este o ocazie unica in care decorul monumental al castelului princiar, ce adaposteste si inima Reginei Maria, deschide poarta imaginarului si invita la introspectie: sa descoperim ce inseamna suflet de regina – dincolo de rang, ascendenta nobiliara sau protocol de Curte regala – spunea creatoarea. Inspirata din costumul traditional romanesc si situata la granita dintre moda si arta, colectia mea se adreseaza femeii preocupata de cultura, traditie si vestimentatie (…). Discursul fiecarei piese vestimentare propune o alternativa de inspiratie romaneasca la varietatea si eclectismul stilurilor abordate de designerii momentului.
Evenimentul de moda a fost completat de colectia Grafemeride – caligrafii pe vesminte realizata de Anca Ciuciulin si cu texte apartinand Reginei Maria.
Tinutele prezentate (printre modele s-a aflat si actrita Monica Davidescu, imaginea Casei de Moda LTU Studio), desi create in stiul autentic si pur romanesc, au linii elegante, uneori monumentale, cu proportii rafinate si extrem de feminine si confortabile, asemeni unui manifest al feminitatii. Realizate din tafta, voal sau catifea cu insertii si aplicatii din dantela si broderie, piesele colectiei Lilianei Turoiu sunt adevarate bijuterii textile. Asocierea dintre traditie si modernitate – inclusiv prin broderiile realizate industrial, prin tehnologii avansate, cu motive ancestrale preluate din traditiile populare – pune in valoare femeia puternica si in acelasi timp sensibila, femeia care transmite siguranta de sine, dar si iubire, femeia care apreciaza autenticitatea, originalitatea si legaturile intre trecut, prezent si viitor.
Expozitia de arta si costum Zestrea a Lilianei Turoiu si superbele caligrafii din colectia Grafemeride ale Ancai Ciuciulin pot fi admirate pana pe 15 ianuarie 2016 la Castelul Pelisor din Sinaia.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sebastian Oros