Atractia fotografiei
Pentru un artist la inceput de secol XX, in Franta unde fotografia si cinematograful incepeau sa starneasca emotiile oamenilor, imortalizarea lucrarilor era foasrte importanta. Ca si etapele realizarii unei sculpturi. Sa intelegem ca era vorba de un stadiu al lucrarii care avea sa dispara, contopindu-se cu alte etape in rezultatul final. Poate si de aceea lui Brancusi i s-a parut o idee foarte buna sa-si tina publicul in tensiune atatandu-l cu fotografii ale diferitelor stadii artistice. Primele imortalizari ale lucrarilor lui Brancusi au apartinut unor fotografi anonimi de la inceputul secolului XX.
Curios si fascinat de felul in care lumina intregeste sau schimba total impresia unei lucrari, Brancusi a pus mana pe aparat si si-a fotografiat singur operele. In 1921 a luat lectii de la Man Ray, un celebru fotograf avangardist. Se spune ca decizia a luat-o in urma unei dispute cu un fotograf chiar in atelierul sau. In timpul unei sedinte foto , a observat ca unul din bronzurile sale nu are stralucirea obisnuita iar din discutia cu fotograful afla ca acesta pudrase lucrarea pentru a-i atenua stralucirea conferita de lumina. Fireste ca Brancusi s-a suparat si a decis sa-si fotografieze singur lucrarile, fiind desigur, cel mai apropiat si cel mai in masura sa hotarasca ce mesaj vrea sa transmita oamenilor si prin intermediul fotografiei.
Autoportretul
Poate cea mai cunoscuta fotografie a lui este aceea in care ocupa un loc central in atelier, pe o masa de piatra care-i vorbea numai lui, cu coloanele infinitului depasind planul capului, grandioase, indreptandu-se spre cer… Multi nu stiu ca este un autoportret si este poate fotografia care vorbeste cel mai mult despre artistul Brancusi. E facuta unde va in jurul anului 1933, Brancusi mai are 24 de ani de trait si multe opere de realizat, dar are barba alba, e serios, muncit, pare el insusi o sculptura. Fotografia e o poveste in sine, simti atmosfera atelierului, despre care exista marturii ca era un univers propriu si fascinant. Ca sa fii primit in atelier, sunai la un clopotel pe care-l mesterise singur, iar clinchetul se resfrangea in fosnetul copacilor, plantelor, in zgomotul surd, poate, al unor ciocanituri de dalta … Si-n crapatura usii rasarea insusi el, cu barba lui, la inceput neagra, apoi tot mai carunta, pana a ajuns alba de tot …
Un spatiu in care te pierdeai printre butuci de lemn si blocuri de marmura, de piatra, unele lucrari de-abia incepute, altele terminate, ciudat alaturandu-se obiectele de mobilier pe care si le cioplise singur: vatra alba zidita in zid, patul simplu dintr-un trunchi de copac, masuta joasa si rotunda gorjeneasca pe trei picioare cu scaunele-butuci în jur, bancile, ustensilele insirate pe zid, gramafonul …
Ultimele clipe
Se spune ca atunci cand medicul lui i-a infatisat gravitatea bolii, Brancusi i-ar fi raspuns cu seninatate si hotarare, asa cum isi traise si viata: Eh bien, quand meme, j’attendrai le bon Dieu, chez moi, dans mon atelier … Chiar si-asa, o sa-l astept pe Bunul Dumnezeu la mine, in atelier…
Anul Brancusi
In Noaptea de Sanziene a fost vernisata o expozitie cu 12 fotografii ale lui Brancusi, aflate acum in Colectia Universitatii de Arta si Design Cluj Napoca. Prilej pentru artistii invitati sa rememoreze personalitatea acestui roman minunat, pe care il cunoastem atat de putin. Intre acestia, Victor Rebengiuc a citit un emotionant text al lui Andrei Plesu care ne vorbeste despre patriotism si despre ocazia care ni se ofera sa ne dovedim iubirea de tara si de Brancusi pe care ne place sa-l numim al nostru.
Realizator: Mihaela Moldoveanu
