Carmen Nistor îi învață pe oameni să scrie. Culmea, cei mai mulți au terminat de mult școala, diverse facultăți iar unii sunt deja pensionari. Iar printre cei mai tineri discipoli în ale caligrafiei, sunt copii de 7, 8 ani. O vârstă excelentă pentru a deprinde alte forme de scris decât alfabetul învățat la școală.
Scrisul deschide o lume veche și nouă în același timp.
Carmen s-a apropiat de un scris românesc arhaic, cu influențe gotice și chirilice. Literele sunt foarte frumoase, le vedeam prin cărțile de povești din copilărie.
Interesant e cum a reînviat pasiunea oamenilor pentru gotic, poveste și magie. Poate că totul a reînceput cu aventurile lui Harry Potter, ale hobiților din Stăpânul Inelelor sau ale personajelor din Game of Thrones. Fiecare cu seria proprie de fonturi. E clar acum și după succesul uriaș și impactul social, că această perioadă încărcată de simboluri, atât întunecată cât și luminată, a revenit și s-a impus pe piața muzicală, cinematografică și literară.
Carmen Nistor, profa de caligrafie, i-a inițiat pe amatori în toate aceste scrisuri complicate. Copiii se pot lăuda la școală că sunt inițiați în stilul elvish, studenții pot obține o notă mai mare la examenul la care este apreciată scrierea frumoasă, iar alții pot deprinde caligrafia ca pe o artă marțială. La Academia de Caligrafie! Unde înțeleg ce prețioasă e această realizare a umanității, exprimarea prin scris. Și ce valențe ascunde.
Scrisul ca o meditație
Am văzut pentru prima oară aceste litere maiestuoase pe tabla de scris. Am înțeles că nu e ceva simplu și nu seamănă deloc cu ce am învățat la școală în primii ani. Literele acestea necesită instrumente de măsurare, spațiu, atenție și disciplină. La orele de caligrafie înveți regulile de scriere. Și de seriozitatea ta depinde totul. Fluxul informației curge din creier către inimă, încântarea sporește cu fiecare literă, mâna se încarcă de posibilități și memorează fiecare literă.
Întocmai ca un maestru japonez care pictează fiecare literă ca pe o poveste în sine. Astfel devine scrisul meditație. Concentrare și disciplină. Precum călugării budiști care în templele lor se concentrează ore în șir să construiască din boabe de orez pictate cea mai frumoasă mandală!
Așa ajung și discipolii în taina caligrafiei să devină mai buni cu fiecare lucrare, să prindă curaj și să persevereze în a deprinde această măiestrie. Și cu fiecare lecție, cu fiecare literă, cu fiecare scârțâit de peniță, îmi imaginez că plonjează mai adânc în cunoașterea de sine. Care e starea mea când scriu, cum respir, e mâna mea obosită, sunt nervos?
Ah, ce litere frumoase, ce poveste, ce călătorie! Dați fuga la Academia de Caligrafie! (Re)învățați să scrieți, mai frumos, mai artistic, mai personal.
Lăsați literele să vă rescrie povestea! E o artă atât de veche și atât de prețioasă!
Text: Mihaela Moldoveanu
