După 13 ediții în care a… crescut pornind de la Raliul Secuiana 2007 și ajungând la Winter Rally Covasna 2021, competiția organizată în județul Covasna a făcut pasul decisive, urcând prima scenă a raliurilor din România. Romania Winter Rally 2021 a dat startul noului sezon din Campionatul Național de Raliuri Betano 2021 care are programate în acest an 11 etape.
Competiția inaugurală din Covasna, singura etapă desfășurată pe zăpadă, a adunat la start 36 de echipaje din ţară şi din străinătate. Aceasta a deschis ”balul” unui sezon competițional care se anunță dificil şi extrem de disputat.
Cu o lungime totală de 129,38 km, Romania Winter Rally 2021 a programat 6 probe speciale care au măsurat 109,34 kilometri.
În prima zi de concurs au avut loc două probe speciale distincte, fiecare urmând să fie parcursă în ambele sensuri; acestea au avut loc la Mica Siriu, prima fiind de zi și a doua de noapte. În cea de-a doua zi de concurs, traseul celor patru probe speciale a fost împărțit între Hârboca și Pârâul Halom. Spectacolul oferit a fost unul total, pe măsura așteptărilor, cele 36 de echipaje savurând la maximum experiența oferită de pilotajul cu anvelope cu crampoane.
Tată și fiu, pe podiumul Romania Winter Rally
Dan Gîrtofan, dublul campion național absolut a început sezonul 2021 cu o victorie clară în clasamentul general, acesta câștigând toate cele 6 probe speciale ale primei etape din acest an. Alături de copilotul Tudor Mârza, la bordul unei Skoda Fabia Rally 2, Dan Gîrtofan a încheiat raliul cu un timp excelent – 1:20:04,4, reușind să aibă un avantaj de 3 minute, 45 de secunde și 40 de sutimi față de următorul echipaj, frații Norbert și Francesca Maior (Peugeot 106).
Dan Gîrtofan s-a aflat la cel de-al 26-lea sezon de raliuri din carieră. Locul III a fost ocupat de fiul lui Dan Gîrtofan. Andrei, membru al lotului național de juniori, care a concurat alături de Doru Vraja, pe un Subaru Impreza. Cei doi au terminat la 11 secunde în spatele fraților Maior, fiind prima lor clasare pe podiumul final al unei etape naționale.
Deși anul trecut au terminat pe locul III în clasamentul general, echipajul fraților Maior de la Napoca Rally Academy a profitat de greșelile lui Maxime Vilmot și Bogdan Cuzma, care se aflau pe podium cu numai o probă înainte de final. Din păcate, problema de la PS5 l-a… aruncat pe campionul absolut de la viteză în coastă pe locul 11. A revenit și Radu Necula, campionul Cupei Swift din 2017, care a condus tot un model Suzuki și a încheiat pe 8 la general în CNR Betano. Bogdan Talașman, care a anunțat că vrea titlul la Cupa Monomarcă în acest sezon, s-a clasat pe locul 9 la Romania Winter Rally 2021, o etapă foarte dificilă și extrem de disputată.
Etapa din Covasna a avut un coeficient 0,6 în clasamentul general FIA din acest sezon. După prima rundă, Dan Gîrtofan are 27 de puncte, Norbert Maior a strâns 20,4 puncte, iar Andrei Gîrtofan are 18,6 puncte.
Următoarea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri se va disputa la Brașov, pe asfalt, în perioada 26 – 27 martie.
Text: Oana Georgescu, Florin Prodana
Foto: Sabina Ghiormescu