”Tata mută munții”, premieră națională

Scris şi regizat de Daniel Sandu, filmul a fost lansat oficial în cinematografele românești în luna iulie, după ce a avut premiera mondială la cea de-a 24-a ediţii a Festivalului de Film de la Shanghai. Atunci, prestigioasa publicație ”The Hollywood Reporter a publicat cronici doar despre două filme din selecție, unul dintre ele fiind ”Tata mută munții despre care s-a scris că este un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești însă are potențialul să atragă un public mai larg.

Lungmetrajul sponsorizat și de Catena, este produs de Mobra Films şi distribuit de Voodoo Films (va fi proiectat și la TIFF), producător fiind reputatul regizor Cristian Mungiu. Va putea fi văzut în cinematografele din București și din peste 20 de orașe din țară.

”Tata mută munții”, un film care va schimba percepția publicului asupra filmului românesc

Filmul este inspirat de o întâmplare reală şi este ”o poveste despre vinovăţie şi dragoste, despre echitate şi compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-şi salva fiul”. Atunci când fiul lui Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, personaj interpretat de Adrian Titieni, se pierde accidental pe munte în plină iarnă și este declarant dispărut, tatăl e gata să treacă peste orice și investește toata tenacitatea, puterea, ambiția și relațiile de care dispune pentru a-și regăsi copilul. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, tatăl adună propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet-încet, refuzând să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate între om și natură. Este un thriller plin de emoţie, cu personaje cu care veţi empatiza, le veţi judeca, vă veţi revolta împotriva lor dar nu veţi putea să nu le daţi dreptate, fiecăruia în parte, indiferent cu cine veţi ajunge să solidarizaţi”, spunea Tudor Reu, producătorul executiv al filmului.

Povestea pe muchie de cuțit a unui om puternic și influent – trecut însă acum de vârsta a doua – care se confruntă cu o situație limită în creierii munților și se aruncă cu capul înainte într-o periculoasă operațiune de salvare, ar trebui să atragă iubitorii de acțiune și aventură – totodată și grație ritmului care te lasă fără suflare” – The Hollywood Reporter

Daniel Sandu, care este cunoscut pentru lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”, filmul pentru care am primit 8 premii Gopo, inclusiv cel pentru cel mai bun film şi regizor” şi miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, mărturisea: ”Am văzut povestea la știri și m-au impresionat încăpățînarea părinților, povestea tinerilor. Accidente montane în sezonul de iarnă se întîmplă des, dar cazul acesta avea ceva special: tatăl băiatului a mobilizat în premieră forțe de care alții nu au beneficiat. Și cu cât erau mai multe forțe, cu atât natura riposta și făcea cazul mai complicat. Subiectul a fost prezentat o vreme la știrile din prime-time, iar eu mă uitam cu speranță la televizor pentru a afla dacă îi vor găsi. Apoi, totul s-a diluat, nu se mai spunea nimic și am început să caut pe internet informații despre cum decurg căutările. Atunci nu mi-am imaginat că o voi face un film despre acest subiect emoționant, iar ideea mi-a venit abia patru ani mai tîrziu, în 2013. Mulți m-au întrebat ce a durat atâta timp? Sincer, nu știu…”.

Producţia filmului „Tata mută munţii” a durat trei ani. Filmările s-au derulat la Buşteni şi în Munţii Bucegi, la începutul anului 2020 şi au fost oprite de starea de urgenţă generată de pandemia de coronavirus. ”Atunci cînd mai aveam doar o zi de filmare a venit lockdown-ul și ne-a retezat-o cu totul” – mărturisea într-un interviu Daniel Sandu, autorul filmului. ”Inițial la știri se vorbea doar de două săptămîni de lockdown și am sperat că ne putem întoarce să filmăm și ultima zi. Dar, nu s-a mai întîmplat și am rămas fără o zi de filmare. Cu toate astea, am descoperit cu ușurare și bucurie că filmul se lega la montaj fără nici o problemă, chiar și fără ziua de filmare răpită de lockdown. Am avut noroc”.

CATENA susține filmul românesc!

Oana Georgescu

Sursa foto: FB Tata muta muntii