Pe Adrian Nour se poate să-l știți de la Vocea României. Sau dintr-un musical. Sau de la teatru, unde se joacă de-a actorul. Sau de-a dansatorul. Sau de la școala de step. Sau din trupa lui Dan Puric. Sau din Galați, unde cânta prin autobuze când era mic. Și unde a cântat live pentru prima oară când s-a făcut mare. Și când și-a dat seama că muzica e viața lui, restul e o joacă.
La pas cu maestrul, noaptea, pe strada Parfumul Teilor
Din tot ce mi-a povestit Adrian Nour despre muzică, teatru, mișcare, step, cel mai mult mi-a plăcut acest capitol. E ca o secvență de film, cum bine zicea și el. Imaginați-vă o noapte liniștită de vară. Să tot fie trecut de două. Ucenicul cântase pe scena de la Miorița acompaniat de Puiu Crețu, muzician cu experiență. Îl privea ca pe un maestru și nu se mai sătura ascultându-i poveștile. Obosit după atâtea ore de cântat, maestrul pedaleaza încet pe bicicletă. Discipolul Nour (nume poetic) merge pe jos, poate cu mâinile în buzunar. E și el obosit. Dimineața la facultate, seara pe scenă, cântând.
Maestrul povestește, inima tânărului învățăcel cântă. Pe strada Parfumul Teilor, când lumea afundată în vise ascultă muzica celestă, miroase a tei. Și două inimi cântă sub clarul lunii. Ambetate de muzică, de parfum, de frumos, de poezie.
Ei, cum să nu vrei să cânți toată viața? Cum să mai visezi la altceva când ai auzit Pământul cântând, păsările și florile? Chiar și oamenii, ca niște note muzicale care-și fredonează aria proprie? Cum să nu cânți clipă de clipă când ai simțit puterea vindecătoare a muzicii? Când le cântai copiilor cântece de leagăn ca să uite de colici și să adoarmă? Când copil fiind fredonai prin autobuze crezând că nu te aude nimeni? Când ascultai discurile buncii și imaginai duete strălucite pe scenele lumii?
O notă muzicală în orchestra lumii
De ce nu ne urmăm mai repede chemarea, de ce rătăcim ani de zile imaginând alte planuri de viață, e și pentru mine un mister. Dacă ne-ar convinge cineva mai repede, seducându-ne cu magnitudinea bucuriei care ne așteaptă după colț, cum ar fi?! Ar fi bine, ar fi minunat.
Așa îl chema și pe Nour muzica, de peste tot. Și ce bine că până la urmă a auzit-o și a urmat-o. Iată ce fericire, ce emoție, ce bucurii negândite i-a pregătit.
Gri-ul e în toate. Ca muzica
Așa cum ne-a pregătit și el nouă o serie de cântece, scrise în izolarea generată de pandemie. A citit poezii și le-a pus pe muzică. A compus. A reflectat la culori, stări sufletești, emoții. A ieșit Gri, prima piesă care are și un videoclip. Și-a invitat prietenii să improvizeze mișcându-se. Adică să cânte în felul lor. Pentru că mișcarea e și ea muzică, ritm, vibrație. Și pentru Nour corpul e un instrument. La care cântă, cu care se exprimă. Visând că fiecare om e o notă, fiecare suflet are muzica lui și tot Pământul e o orchestră.
text: Mihaela Moldoveanu
