Campionatul national de raliuri – Riscuri pentru pasiune

Sezonul competițional 2021 din Campionatul Național de Raliuri a avut programate 10 etape, care mai de care mai provocatoare și mai spectaculoase, cu suprafețe diferite (asfalt și macadam), cu probe speciale spectaculoase și cu grade ridicate de dificultate, cu incidente, ieșiri în décor sau accidente mai mult sau mai puțin grave, dar și cu impresionante desfășurări de forțe, cu zeci de echipaje la start, cu sute de membri ai staff-urilor tehnice și organizatoric și cu zeci de mii de spectaori și fani, prezenți la fiecare etapă, mai ales pe trasee.

Puțini sunt însă aceia care realizează pericolele și riscurile la care se expun piloții și copiloții în timpul fiecărei curse, dar și la antrenamente și etapele de recunoaștere a traseului care trebuie atent studiat și apoi parcurs în cea mai mare viteză. Răsturnările, rostogolirile, ieșirile în décor fac, din păcate, ”deliciul” publicului și al televiziunilor dormice de spectcaol și senzațional. De cele mai multe ori, piloții și copiloții scapă teferi datorită dotărilor și ranforsărilor mașinii de curse, dar și echipamentului de protecție – obligatoriu pe care îl poartă. Chiar și așa, după mulți ani, în sezonul 2021, Raliul Iașiului, devenit celebru pentru suprafața perfectă a probelor de viteză, pentru ”săritorile” care atrag mii de fani, cât și pentru spectaculoasa ”superspecială” de la Râpa Galbenă, avea să fie unul îndoliat. Această competiție, ultima cursă pe macadam a sezonului va rămâne însă pentru multă vreme de-acum încolo, cea mai tristă cursă datorită unui teribil accident mortal în care a fost implicat echipajul Adrian Răspopa – Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5). O tragedie fără seamăn avea să marcheze atunci automobilismul românesc: binecunoscutul pilot Adrian Răspopa (41 ani) și-a pierdut viața îndoliind întreaga suflare a automobilismului românesc! La momentul accidentului, unul pe cât de grav, pe atât de stupid, echipajul se afla pe locul 2 în clasamentul general după prima Probă Specială a Raliului Iaşiului, ultima cursă pe macadam a sezonului. Aceasta a fost întreruptă, iar Raliul Iașiului, anulat.

Nici cele trei echipaje ale DTO Rally Team (Cristi Dolofan – Traian Pavel, Citroen C3 Rally2, Eugen Cărăgui – Robert Fus, Peugeot 208 R5, Bogdan și Delia Năstase, Mitsubishi Lancer EVO), echipa sponsorizată de Catena, nu au fost scutite de incidente și chiar de ieșiri în décor. De pildă, memorabil a rămas accidental din sezonul 2020 al echipajului format din Eugen Cărăgui şi Robert Fus (Peugeot 208 R2) care a ieşit în decor, în ziua a doua a Transilvania Rally.Sportivii au fost trasportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj-Napoca!” – informau agețiile de știri. "În urma investigaţiilor medicale, pilotul Eugen Cărăgui nu are nicio fractură şi niciun organ intern afectat, dar are o fisură la o vertebră. Copilotul Robert Fus nu a suferit nicio leziune", Proba Specială 6 Floreşti 2 a fost anulată; anterior avusese loc un accident şi în timpul PS4 Floreşti, în care a fost implicat echipajul Alex Piţigoi – Toni Avram (Porsche 911 GT3). ”Echipajul se află în afara oricărui pericol, iar PS4 Floreşti a fost anulată” – spuneau organizatorii.

Și Raliul Argeșului 2021 a fost marcat de 2 accidente: Proba Specială 5 a fost neutralizată după ce echipajul Radu Benea – Andrei Hicea, a ieșit în decor. A fost nevoie de intervenția ambulanței pentru unul dintre membrii echipajului. Pe proba specială 6, oamenii care filmau raliul au fost în pericol: într-un viraj, echipajul cu numărul 81 a ieșit pe exteriorul acestuia, lovind zona de transmisiune video, însă nimeni nu a fost rănit. Echipajul a ajuns la finiș, dar a abandonat.

Deloc întâmplător înainte de debutul sezonului competițional 2022, Federația Română de Automobilism Sportiv FRAS a lansat ”Ghid de Securitate în Raliuri” care, în ultimul capitol, tradus din ”FIA Rally Safety Guidelines 2021” se referă la securitatea spectatorilor. Este un ghid excelent pentru organizatori și nu numai, cu informații utile pentru spectatori și documentații necesare oficialilor implicați în securitatea competiției, privind Zonele de risc, Schemele de organizare, Culori pentru bandă, Comunicarea cu spectatorii,Comunicările arbitrilor și personalului de securitate, Ajutarea mașinilor de concurs și Securitatea și identificarea media.

La Raliul Clujului, pe ultima sută de metri a probei Dângău, echipajul Radu Lambrino – Andrei Aitculesei (Suzuki Swift Sport) a ieșit în décor, copilotul având nevoie de îngrijiri medicale. Pentru că sloganul competiției a fost „Safety first” s-a hotărât neutralizarea probei și parcurgerea acesteia în regim de etapă de către ultimele 13 mașini. Un alt accident grav a avut loc la Raliul Brașovului, în zona Făgăraș. Mașina în care se afla echipajul din Bulgaria a derapat și a intrat într-un cap de pod, pe sensul Șoarș – Rotbav. În urma impactului, pilotul și copilotul (rămas încarcerat, cu fracturi la membrele inferioare), au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind chemat și un elicopter SMURD.

…și promovare, succes și audiență, tot în numele pasiunii!

Federația Română de Automobilism Sportiv FRAS a înregistrat o premieră în al 16-lea sezon de la fondare: 7 dintre campionate au fost transmise integral de televiziuni cu acoperire națională, alte 10 au beneficiat de transmisiuni directe, integral sau parțial, în social media sau emisiuni dedicate etapelor de campionat și s-au înregistrat peste 1.600 de apariții legate de automobilismul sportiv în mass media națională. În 2021, sub egida FRAS s-au desfășurat un total de 21 campionate și un total de 134 de etape naționale. De-a lungul sezonului 2021, s-au înregistrat peste 100 de ore de transmisiune directă ale campionatelor din cadrul FRAS. În total, menționează FRAS, audiența a aparițiilor în cadrul jurnalelor de știri a depășit un impact de 200 de milioane vizionări. 2,42 milioane de persoane au interacționat în 2021 cu postările de pe pagina FRAS, pe Instagram, aproximativ 80.000 de conturi unice au ajuns la postările de pe pagina FRAS, iar expunerea în presa scrisă online și print a automobilismului sportiv a avut 6.000 de apariții în perioada 1 ianuarie – 12 decembrie, inclusiv în cele mai importante publicații sportive din țară. Conform raportului, 22,6% dintre urmăritorii FRAS de pe social media este reprezentat de femei, în creștere față de anii anteriori. Site-ul www.fras.ro a înregistrat în 2021 un total de 327.356 de sesiuni, în creștere cu 18,4% față de aceeași perioadă a sezonului anterior.

Iată ce a însemnat, în cifre, sezonul-maraton de raliuri din 2021 pentru DTO Rally Team:

  • 9 raliuri la care echipa a luat startul, în diferite județe din țară: Brașov, Harghita, Maramureș, Argeș, Bacău, Sibiu, Iași, Cluj și Suceava
  • 82 de probe speciale și un total de aproximativ 930 de kilometri cronometrați
  • peste 2300 de kilometri de etapă de legătură între cele 82 de probe speciale
  • aproape 200 de anvelope folosite de cele trei mașini de concurs
  • 10 mecanici la fiecare competiție
  • 3600 litri de benzină folosiți pentru mașinile de curse
  • 24 de caiete de bord utilizate de copiloți
  • peste 2000 de pagini de dictare scrise (jurnal bord copilot)

„Sezonul 2022 este departe, dar în același timp foarte aproape. Am început deja pregătirile și se spune că ceea ce funcționează bine nu trebuie schimbat, astfel vom păstra nucleul actual, dar vom lucra pentru a îmbunătăți atât partea sportivă, cât și partea tehnică. În 2022 vom avea noi provocări și mă bucur că reușim să atragem și mai ales să păstrăm parteneri și susținători precum Catena, cu care împărtășim aceeași viziune” – a spus Traian Pavel, Team-Manager-ul DTO Rally.

Campionatul Naţional de Raliuri Betano 2022 va programa 9 etape, cu diferite coeficiente de dificultate și punctare, dintre care 5 pe asfalt – Raliul Argeşului (coeficient 1,2), Raliul Clujului (1,2), Raliul Harghitei (1), Raliul Maramureşului (1), Raliul Bucovinei (1) și alte 4 etape pe macadam – Raliul Sibiului (1,2), Raliul Iaşului (1,2), Raliul Braşovului (1), Raliul Bacăului (1).

Grupul Fildas-Catena va susține cele trei echipaje DTO Rally Team, echipa care își dorește să revină pe podiumul Campionatului Național de Raliuri (în sezonul 2020 a fost vicecampioană națională)

CATENA susține campionii!

Realizator: Florin Prodana, Oana Georgescu