Festivalul ”Simfonia Lalelelor”, eveniment emblematic al Piteştiului găzduit de Parcul Lunca Argeşului, a ajuns la ediţia cu numărul 45, sponsor principal fiind Catena.
Tematica expoziţiei din acest an a fost „Bloom of Hope / Înflorirea speranţei”. Vedeta ediţiei din acest an a fost laleaua ce poartă numele oraşului, ”Tulipa Piteşti”, un soi creat special de cercetătorul olandez Frank Timmerman. Miile de vizitatori, localnici și turiști au fost impresionați de această expoziţie dendro-floricolă care a pus în valoare imaginația, măiestria şi originalitatea creatorilor și artiştilor floriști care au plantat 60.000 de bulbi de lalea, dar și de seria de concerte simfonice susținute de Filarmonica Piteşti (dirijor Constantin Grigore, solista Ana Cebotari) și de recitalurile lui Smiley şi Theo Rose.
Una dintre atracțiile din Parcul Lunca Argeșului a fost cortul ”Catena”, special amenajat, unde cei mici și cei mari, deopotrivă s-au bucurat de prezența mascotelor, de baloanele multicolore și de cadourile oferite.
"Iubitorii de frumos, de artă şi horticultură, dar şi de mişcare în aer liber şi socializare au avut parte de cel mai frumos festival pe care Oraşul Lalelelor îl oferă piteştenilor şi oaspeţilor din ţară şi de peste hotare, Simfonia Lalelelor, ajuns la o ediție aniversară” – spuneau organizatorii. ”Pentru că este o sărbătoare a întregului oraş, florile vor putea fi admirate în parcurile şi spaţiile verzi din toate zonele municipiului, anul acesta fiind plantaţi peste 160 de mii de bulbi de lalea, alături de alte flori de sezon!".
La conferința de presă și la deschiderea oficială a Simfoniei la fost prezentă și Alina Marinescu, Director General Catena, alături de Cristian Gentea (Primar Municipiul Pitești), Dr. Ing. Ilarie Isac, fondator şi organizator al primei ediții a "Simfoniei lalelelor", în 1978 (Președinte Societatea Națională a Horticultorilor din România), Frank Timmerman, cercetător, creatorul "Tulipa Pitești", Gica Dobrin, soţia fotbalistului Nicolae Dobrin, Robert Glinţă, multiplu campion la natație, Cetățean de Onoare al Muncipiului Pitești, Conf.Univ.Dr. Dumitru Chirleșan (Rector Universitatea din Pitești), Marius Nicolaescu (Vicepreședinte Consiliul Județean Argeș), E.S. Issam T.H. Masalha, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar (Ambasada Palestinei în România), Arie Veldhuizen, consilier Agricultură, Industrie Alimentară și Natură (Ambasada Olandei în România), Simona Bucura Oprescu, Deputat, Președinte Comisia de Administrație Publică, Gen(r).Prof.Dr.Mircea Chelaru, Deputat, Ion Georgescu (Primar oraşul Mioveni), Prof.Univ.Dr. Ovidiu Puiu, Senator (Rector Universitatea "Constantin Brâncoveanu"), Dusan Aleksic, consilier municipal Kragujevac, Serbia (oraş înfrâţit cu Piteşti) și Prof.Univ.Dr. Nuredin Ibram, publicist, membru fondator Universitatea „Ovidius” Constanţa, Preşedintele Asociației de Cultură Tătară „Barsin. Birsin” („Exiști. Ești unic”).
Toți vizitatorii s-au bucurat de plimbări lungi printre aranjamentele florale spectaculoase, au făcut fotografii, s-au bucurat de relaxarea în zonele de picnic și au plecat cu brațele încărcate de flori achiziționate din expoziția și târgul de flori.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu
Foto: Sebastian Oros