CATENA, sponsor de tradiție, la Raliul Argeșului

Cea de-a III-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano 2022 a fost una dintre cele mai aşteptate, deopotrivă de concurenţi, dar şi de spectatori şi fani, dornici să se bucure de spectacolul unui veritabil eveniemnt automobilistic.

Ajuns la a IV-a ediţie, după ce s-a reluat, fiind interupt timp de mai mulți ani, Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroen este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv FRAS, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria si Consiliul Local al Municipiului Piteșt și Catena, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas. ACS DTO Rally Team, echipa sponsorizată de Catena a fost organizatoare, dar s-a aliniat şi la start cu cele trei echipaje: la Clasa RC2 – Cristian Dolofan (pilot) – Sebastian Itu (copilot), pe un Citroen C3 Rally2 şi Eugen Cărăgui (pilot) – Robert Fus (copilot), pe Peugeot 208 R5 T16, respectiv la Clasa NAT11, Bogdan Năstase (pilot) şi Delia Năstase (copilot), pe un Mitsubishi Lancer EVO 8.

„Ne bucurăm că, împreună cu organizatorii unuia dintre cele mai frumoase, dificile şi provocatoare etape ale Campionatului Naţional de Raliuri, reuşim să le aducem an de an o mare bucurie locuitorilor Municipiului Piteşti şi ai judeţului Argeş, dar şi turiştilor care vizitează în număr tot mai mare această zonă superbă” – a declarat Alina Marinescu, Director General Catena. „Apreciem şi susţinem performanţa şi îi felicităm atât pe câştigători, cât şi pe toţi participanţii la acest concurs automobilistic de tradiţie! Le doresc tuturor un week-end plin de adrenalină şi plin de experienţe plăcute, de neuitat. Abia aşteptăm să ne vedem cu acelaşi entuziasm şi implicare şi anul viitor, la cea de-a V-a ediţie, aniversară!”.

Competiţie de tradiţie şi notorietate, Raliul Argeșului are o istorie îndelungată în motorsportul din România: s-a desfășurat fără întrerupere timp de 18 ediții, pe macadam sau pe asfalt, între anii 1971 – 1989, mai întâi sub titulatura Raliul Pitești, apoi Raliul Dacia (să nu uităm că, la Uzina Dacia multe vise ale piloţilor de a fi campioni, au devenit realitate!) şi, în cele din urmă, Raliul Argeşului. La prima ediție a competiției care a avut loc acum cinci decenii , echipajul Aurel Puiu – Constantin Pescaru s-au impus la bordul unui Renault 8 Gordini, apoi, maşinile Dacia 1300 au făcut legea. De menţionat că, o ediţie a Raliului României s-a desfăşurat chiar pe probele speciale din jurul oraşelor Pitești, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel, pe Transfăgărăşan, în zona Barajului şi a Lacului Vidraru, pe Piscul Negru, la Cetatea Poienari sau pe dealurile Mateiaşului, acolo unde se află celebrul Mausoleu închinat eroilor Războiului de la 1916 – 1918. Acest traseu îi atrage de fiecare dată atât pe competitori (la ediţia 2022 au concurat 77 de echipaje!), cât şi un public tot mai numeros şi foarte entuziast. Istoria acestui raliu este prezentată la Muzeul Sportului Argeșean unde, deloc întâmplător te întâmpină faimoasa Dacie 1410, model 1982 care i-a aparținut celebrilor piloţi Gheorghe Morassi și Iancu Niță. De fraţii Morassi se leagă începuturile echipei de automobilism a UZP Uzina de Automobilism Piteşti.

Şi în 2022, grupul Fildas-Catena este alături de echipajele DTO Rally Team care concurează în Campionatul Național de Raliuri Betano.

Catena, farmacia inimii, brand-ul 100% românesc a fost de-a lungul anilor şi este mereu alături de sportivi, de artişti şi de toţi oamenii de excepţie care îşi fac necondiţionat meseria cu pasiune şi dedicare.

CATENA susține campionii!

Realizator: Oana Georgescu, Florin Prodana