CATENA, sponsor şi participant la Campionatul Național Women Rally București, etapa a II-a, 2020

Cea de-a II-a ediție a Campionatului Național Women Rally - Bosch Car Service a avut loc în premieră la București. Zeci de doamne și domnișoare din Capitală și din toate colțurile țării, pasionate de automobilism s-au întrecut timp de două zile, pe circuitul special amenajat la Arena Națională, în zona VIP.

Catena a fost partener Gold al evenimentului, continuând astfel tradiţia de a susţine manifestări sportive şi culturale de anvergură și a fost reprezentată de șase concurente: Sabina Cărbunaru, Marketing Manager, Daniela Cioiu, Specialist Marketing, Teodora Stoian, Departament Financiar Fildas Trading, Marina Dinu, Ramona Mateescu și Ruya Ablez, farmaciste diriginte.

Au fost 58 de mașini înscrise în concurs și alte șase mașini pilotate de Ambasadoarele Women Rally, Roxana Bulugioiu Ciuhulescu, Mihaela Beldie Dobranici (medic medicină sportivă și copilot de raliuri), Cătălina Ponor (gimnastă, multiplă medaliată olimpică), Renatta Stepanov, Cristiana Oprea și Ramona Rusu, piloți de drift şi raliuri, dar și organizatoarea, Laura Savu, alături de Alexandra Dobre, Director General CSMB.

Pilotul Cristiana Oprea, fondatoarea „Femei în Motorsport” și a blogului ”Mașini de Poveste” s-a aflat de data aceasta la volanul mașinii Dacia Sandero cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri.

”Sunt foarte bucuroasă pentru succesul extrordinar de care s-a bucurat acest eveniment și sunt fericită pentru că am reușit să aduc Women Rally în Capitala țării. Pot spune că, din acest an, Bucurestiul se află pe harta Campionatului Național Women Rally” – ne-a declarat Laura Savu, fondator și organizator Women Rally, competiție susținută de Primăria Capitalei, Compania Sportul pentru Toți București și Centrul Municipal pentru Dialog. Acest campionat se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Automobil Clubului Român, prin programul Women in Motorsport.

După start-ul festiv si prezentarea fiecărei concurente care au avut loc în prima zi de concurs, cea de-a doua zi a programat două manșe cronometrate, în baza cărora s-au stabilit clasamentul general și podiumurile pentru cele 5 clase.

Iată care au fost rezultatele ediției a II-a a Women Rally București, 2020:

Clasa 1 (mașini până în 1600 cmc): Locul I: Izabela Gavrilă (Citroen C2), Locul II: Angela Sautea (Renault Clio), Locul III: Iulia Andrada Munteanu (Ford Ka);

Clasa 2 (mașini între 1600 – 2000 cmc): Locul I: Florina Pascu (Ford Fiesta), Locul II: Mirela Bejnariu (Honda Civic) , Locul III: Cristiana Danci (Opel Corsa);

Clasa 3 (mașini peste 2000 cmc): Locul I: Andreea Zamfir (Ford Fiesta ST), Locul II: Ramona Gheorghiu (Peugeot 308), Locul III: Tamara Lenz (Porsche Maca S);

Clasa 4 (mașini electrice): Locul I: Anamaria Șoaită, Locul II: Felicia Floarea și Ana Maria Ghinea (la egalitate);

Clasa 5 (mașini modificate și concurente care posedă licență de pilot): Locul I: Anca Raluca Grigorescu (Audi TT, pilot ACR), Locul II: Alexandra Maria Teslovan (14 ani, Renault Twiongo RS, pilot în Campionatele Naționale de Time Attack și Super Slalom), Locul III: Ligia Barbu (Renault Clio modificat). La această clasă, premiile au fost înmânate de Sabina Cărbunaru, Marketing Manager Catena.

În clasamentul general podiumul a fost completat de Isabela Gavrilă, Angela Sautea și Andreea Zamfir, premiile și trofeele fiind înmânate de actrița Monica Davidescu, Dan Cristian Popescu (viceprimar sector 2), Laura Savu, fondator şi organizator Women Rally, Alexandra Dobre, Director General CSMB și Andrei P. Manea, Director general CMDB.

CATENA susține campionii!

Realizator: Oana Georgescu, Mihaela Moldoveanu,