M-am întâlnit cu Liviana Tane cu câteva zile înainte de intrarea în izolare. A fost ultima filmare, ultimul interviu față în față cu o altă ființă umană.
Nici cu gândul nu gândeam atunci cum va fi în izolare. Încă ne mai puteam îmbrățișa atunci. Am dat mâna unii cu alții, am băut apă din pahare fără să le dezinfectăm, fără să ne gândim că vreo mână poartă vreo bacterie ucigașă. Era abia început de martie.
La biroul ei, colegele dezinfectau suprafețele și da, toate se dezinfectau pe mâini. Am îmbrățișat-o și pe Carmen Savu, colegă de facultate, prietenă, colegă de muncă mulți ani, pentru ultima oară, fără să ne gândim vreo clipă dacă e bine sau nu.
Era cu câteva zile înainte de închiderea școlilor. Și nimeni nu stătuse încă să-și imagineze cum vor trece următoarele săptămâni. Zilele de început de carantină au fost amețitoare și interviul a rămas în stand-by. Apoi am tras toți adânc aer în piept, ne-am scuturat de frici și panicile de început și am decis să trăim mai departe.
Liviana Tane : Arta și cultura nu sunt un moft!
Am revăzut interviul și m-am bucurat că am râs atunci și că am apucat să povestim de cărți, de călătorii, de nevoia de cultură, prețioasă ca aerul. Nu doar acum, dar acum parcă puterea poveștilor e mai mare ca oricând. Cu ajutorul lor, a poveștilor și povestitorilor, rescriem și noi acum povestea personală și colectivă.
Să nu fim sceptici, povestea se schimbă. Prin și cu fiecare dintre noi. Suntem abia la început și nu știm cum se va sfârși, nici măcar cum va decurge acțiunea în viitorul apropiat. Dar știm că personajele vor să trăiască și caută drumuri noi.
Una dintre întrebările pe care i le-am pus Livianei Tane, a fost ce ar face cu personajul din povestea de acum. S-a făcut pe loc una cu eroul poveștii și mi-a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri că i-ar arde toate agendele, planificările, planurile și i-ar da timpul înapoi.
Ne-am dat seama amândouă că și ea, ca mulți dintre noi, avea nevoie de asta. Și când mi-a arătat cum arăta programul ei până la sfârșitul anului, cu zeci de călătorii și activități planificate, am înțeles și de ce. Toți ne-am luat acum o bucată de timp să (re)învățăm să trăim cu noi și cu lumea. Să trăim într-un timp și într-un ritm care să ne hrănească, nu să ne omoare. Și nu într-un timp pe care să-l omorâm, vorba ceea, cu activități, oameni, lucruri, stări, clipe care nu ne mai făceau bine.
Reading is cool!
Liviana Tane e antreprenor cultural, dacă pot spune așa, ține cursuri de scriere creativă, e și scriitoare, călătorea mult în jurul lumii pe urmele scriitorilor și îndeamnă în continuare luma să citească.
Reading is cool nu e doar o întrecere, e o mișcare culturală care i-a scos pe mulți din amorțire. E o întoarcere la cărțile copilăriei împreună cu copiii. E o descoperire a sufletului prin poveștile altora. E o întâlnire cu alți oameni, alte întâmplări, dar aceleași stări.
O carte citită e ca o stare de prezență. Înțelegi dintr-odată că toți experimentăm bucurii și tristeți, toți suferim și vrem să fim fericiți. Toți am iubit, am trădat, am fost abandonați, am greșit și noi. Dar în fața durerii, a pierderii, există în fiecare om o putere a ridicării, a conștientizării, a compasiunii față de cei cu care mergem înainte, o putere a iubiri de viață și de ce e mai frumos în om, o putere a învierii.
Poate fi pasărea Phoenix, Christos, Budha, Anima Mundi, Atman, inteligența universală, putem ajunge acolo prin poveștile lui Mark Twain, Marcel Proust, Marquez sau Murakami.
Orice cale e bună, orice poveste are un fir care leagă toate lucrurile și toți oamenii. Și poveștile au atâta succes încă, pentru că toți ne recunoaștem în ele, ne leagă pe toți prin fire invizibile, strălucitoare, unii de alții.
Apoi pe fiecare cu cerul, cu luna, cu stelele, cu oceanele și delfinii și cu tot ce am trăi vreo dată toți împreună și cu toate poveștile care s-au scris vreodată sub soare. Câte au fost și vor mai fi, căci vor mai fi.
Scrieți-vă poveștile, citiți-le și pe ale altora, vom avea toți ceva de povestit copiilor și nepoților!
Text: Mihaela Moldoveanu
