Pe 10 mai 1936, se inaugura oficial "Muzeului Satului Românesc", în prezența Regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a oficialităților Bucureștiului precum și a elitei culturale din acea vreme din care făcea parte profesorul Dimitrie Gusti însuși.
Aniversarea celor 85 de ani ai Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” a fost marcată de o serie de personalități ale vieții culturale și artistice, reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat la București, dar și ai MApN. Membrii Asociației ”Tradiții Militare” au purtat costume de epocă și au oferit informații despre armata română la 1936.
Cu acea ocazie au fost acordate titluri de Ambasadori onorifici ai Muzeului Satului unor personalități care au promovat si susținut valorile tradiționale și identitare românești: Academician Georgeta Stoica, Academician Sabina Ispas și Irina Marin Cajal, Subsecretar de Stat, Ministerul Culturii.
La ceremonie au luat cuvântul Conf. Univ.Dr. Paula Popoiu, Manager al Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Preafințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Deputatul Mihai Weber, Președinte Comisia pentru Relația cu UNESCO, Lacziko Eniko Katalin, Secretar de Stat, Dep. pentru Relații Interetnice, SGR, Ernest Oberlander Târnoveanu, Președinte Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor și Cristina Popescu, Director General ROMFILATELIA care a lansat un Întreg poștal aniversar ”Muzeul Satului – 85 de ani (1936-2021)”.
Momentele artistice au fost susținute de Grupul ”Fluierașii” din Dobrotești–Teleorman, Cornelia Tihon (nai), Dan Pascariu, bas bariton la Opera Națională București, Abel Corban (pian), Ion Crețeanu (mandolină), Tudor Niculescu Mizil (chitară clasică), solista Sabria Diacov, dar și de Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei” din Focșani, Grupul psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române și Grupul ”Reabinușca” din Jurilovca, județul Tulcea.
Timp de o săptămână au fost organizate o serie de evenimente care au marcat împlinirea acestei frumoase și rotunde vârste pentru unul dintre cele mai vizitate muzee din țară. Și cum anul acesta se împlinesc și 100 de ani de la nașterea MS Regele Mihai I al României, iar muzeul a fost înființat cu sprijinul Fundației Culturale "Principele Carol" și cum din 29 septembrie 2020 i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, activitățile dedicate celor 85 de ani de activitate neîntreruptă s-au desfășurat sub titlul generic ”Muzeul și Regalitatea”.
Au fost deschise pentru public expozițiile ”Muzeul Satului” și ”Regalitatea și Satul regal”, cu documente, fotografii, obiecte și costume din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului și Arhivelor Naționale ale României. Publicul are astfel ocazia să afle despre pasiunile Regelui Mihai I al României și despre cât de mult iubea și promova Regina Maria costumul popular.
La masă rotundă cu tema ”Muzeul Satului. Evocări”, au luat parte academicieni, istorici și oameni de cultură. Temele în dezbatere vor aborda istoria începuturilor Muzeului Satului, relația muzeului cu Casa Regală, rolul Fundației Culturale „Principele Carol” în realizarea muzeului.
În Anul Centenarului Marii Uniri, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a donat Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, casa bunicului său din satul Spermezeu, județul Bistrița Năsăud. Acum, cu ocazia Zilelor Muzeului și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, casa a fost deschisă pentru public fiind inclusă în circuitul de vizitare al ,,Satului Nou – zona sud”.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Bogdan Goean, basilica.ro