Astazi cand scriu aceste randuri, Bruxelles-ul este paralizat de mai multe explozii ce au afectat aeroportul Zaventem si cateva statii de metrou. Lumea intreaga sta din nou cu ochii atintiti pe posturile de stiri, isi numara mortii si ranitii, cauta vinovatii. Trebuia sa scriu despre teatru, despre fabrica de cercetare a lui Constantin Chiriac, vizionarul teatrului de maine pe care il construieste azi la Sibiu. Despre Faust al lui Purcarete, un spectacol simbol al Romaniei, despre parteneriatele Teatrului National Radu Stanca din Sibiu cu marile scene ale lumii, vrajite de excelenta spectacolelor acestui teatru mare dintr-o tara mica de undeva dintr-o margine a Europei. Poate ca totusi acesta este un moment bun sa visam la teatru, pentru ca undeva in lumea asta care se dezintegreaza putin cate putin, un om viseaza Teatrul de Maine. Viseaza o sala cu 3000 de locuri, spectacole de muzica, teatru de calitate, mari productii, un festival cu cele mai bune spectacole din lume…. si cine stie ce altceva mai viseaza acest om, pe numele lui Constantin Chiriac.
Poate ca totusi acestea sunt cele mai bune momente sa te agati de un vizionar, sa speri ca viziunea lui colosala te va integra cumva si pe tine, ca va reusi sa te schimbe cumva si pe tine. Poate parea absurd intr-un moment ca acesta cand Europa plange din nou. Si totusi, ce altceva poti face?! The show must go on…vor mai fi spectacole, va mai fi muzica, oameni se vor mai naste, alti oameni vor muri. Nu vom rezolva azi problemele civilizatiei umane sau a ceea ce a mai ramas din ea, nu vom reusi azi sa ne acceptam diversitatea si sa ne iertam unii pe altii. In fond, asa cum suna o replica intr-un film…cand a fost ultima oara cand lumea nu s-a prabusit? Se prabuseste mereu si pana data viitoare vom uita…de ultimul razboi, de ultimii morti, de ultimele bombe…Dar pana ne vom prabusi din nou, eu vreau sa visez. Vreau sa visez ca mai exista bunatate, compasiune si iubire. Si ca umanitatea se va ridica, isi va scutura aripile de praf si se va inalta spre cerul luminos si albastru. E o metafora, desigur, iar metaforele nu se implinesc. Metaforele nu sunt vise. Dar munca lui Constantin Chiriac este. Si visul lui se construieste clipa de clipa. Cu efort si cu dedicatia pe care o cere un vis, mai ales un vis mare, care ne inglobeaza pe toti, care ne priveste pe toti. Pentru ca daca noi nu putem , el poate. Constantin Chiriac, vizionarul, artistul, magicianul, ganditorul, arhitectul acestui vis, trudeste si asuda pentru noi, pentru aceasta lume. Si mai ales in altfel de momente sa contemplam o clipa Visul acestui Om si sa ne bucuram ca facem parte din el, sa ne bucuram ca traim o istorie comuna, respiram acelasi aer al lumii si inimile noastre bat la unison cu inima Lumii, chiar si cand sufera…ca acum.
Text: Mihaela Moldoveanu
Realizatori: Mihaela Moldoveanu
Oana Georgescu
