Ediția cu numărul 41 a Raliului Clujului (au fost 81 de echipaje la start!), raliu de casă pentru campionul en-titre, i-a adus echipajului Simone Tempestini - Sergiu Sebastian Itu (Porsche 997 RGT) cea de-a 6-a victorie clujeană, pilotul italian reușind să-l egaleze pe Bogdan Marișca la numărul de victorii pe probele speciale. Anul trecut el a fost cel care a câștigat competiția care debuta acum patru decenii, în 1975, prima ediție fiind câștigată cu o Dacia 1110 de către Mihai Mureșan; acesta avea să obțină încă o victorie, patru ani mai târziu, dar pe o Dacie 1300....
Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu au câștigat la cea de-a VIII-a etapă, penultima a C.N.de Raliuri Betano 2022, ambele treceri pe „Râșca”, rămânând lideri provizorii cu un avantaj de 10,2 secunde în fața principalilor lor rivali la titlul național, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu (Škoda Fabia Rally2). Pe locul III se clasau brașovenii Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2) care sunt deja campioni naționali pe asfalt.
Cu o mașină pregătită în atelierele DTO Rally Team (un Peugeot-ul 208 R2), frații Norbert și Francesca Maior au făcut un pas important spre cel de-al doilea titlul național, câștigând toate cele 4 probe speciale ale primei zile. Cea de-a doua zi, a reunit echipajele în zona Dângău-Beliș, cu prima probă specială, „Dângău 1” câștigată de echipajul Tempestini – Itu. La fel s-a întâmplat și pe a doua specială, „Dealu Botii 1”, astfel că, după cele cinci probe, clujenii au câștigat ediția 2022 a Raliului Clujului Star Lubricants powered by PMA. După acest rezultat, cei doi sportivi au revenit pe prima poziție în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Betano, devansându-i pe sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu; încă mai sperau la titlul suprem, dar, șansele lor, înainte de ultima etapă, Raliul brașovului, au scăzut substanțial. Practic, în ierarhia mașinilor cu propulsie (2RWD) și clasa RGT, Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu sunt câștigătorii acestui sezon cu o etapă înainte de final. După victoria clujeană în clasamentul clasei RC2, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu devin matematic campioni înaintea ultimei etape de la Brașov, cei doi fiind urmați pe podiumul de la Cluj de către Andrei Gîrtofan – Doru Vraja și Adrian Teslovan cu Vajk-Imre Cseh (Ford Fiesta R5).
În clasamentul mașinilor cu tracțiune față, s-au decis deja campionii naționali cu o etapă înainte de finalul sezonului: frații Norbert și Francesca Maior, care au câștigat și toate cele 8 probe speciale de la Raliul Clujului 2022. Ei au ocupat locul 4 în clasamentul general și și-au trecut în cont al doilea titlu de campioni naționali ai categoriei 2FWD, după cel din 2020. Valentin Porcișteanu și Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo IX) au încheiat Raliul Clujului cu victoria la grupa N, care îi face campioni matematici înaintea ultimei etape a sezonului. Și în acest sezon, echipa Napoca Rally Academy a câștigat titlul național la echipe, în timp ce, Omega Rally Team, la primul sezon, a obținut a doua poziție.
”Clubul Sportiv Savu Racing le mulțumește tuturor celor prezenți la Raliul Clujului, sportivi, mecanici, oameni de presă și media, staff tehnic și spectatori, pentru încununarea unei noi ediții de success” – a spus oragnizatorul, Horațiu Savu. ”Promitem să ne ridicăm la așteptările voastre și în organizarea următoarelor ediții”.
În 2022, grupul Fildas – Catena este alături de echipajele DTO Rally Team care concurează în Campionatul Național de Raliuri Betano.
Realizator: Florin Prodana, Oana Georgescu