Fragmente de poveste, cu actorul Tache Florescu. Despre povestea personală, amintirile copilăriei care sunt încă vii și au parfum de magiun, despre mituri și reinterpretarea lor în timpurile noastre. Munca de profesor, legătura de mentorat cu generația tânără. Rebeliunea din tinerețe, marile întâlniri, pasiunea pentru cuvânt și rostirea adevărului.
Reflecții despre cuvinte și rostirea lor
Se spune că există oameni care știu dar nu știu că știu. Și există oameni care știu că știu, chiar dacă se prefac că nu știu. Ce știu ei? Un adevăr sau Adevărul? Cum au ajuns acolo? Ce fac cu acest adevăr? Cum îl trăiesc?
Tache Florescu e actor. Cunoaște taina rostirii cuvintelor. Ca un orator, știe cum să-ți capteze atenția, folosindu-se de voce, de privire și de încă ceva. Arta de a reflecta. Actorul, în rolurile lui, și-a pus nenumărate întrebări ca să înțeleagă personajele și, navigând cu ele prin marea natură umană, a studiat poveștile și a înțeles puterea unui cuvânt. Cuvintele sunt armele actorului. Cum le rostește, cum își modulează vocea, cum își pune corpul în slujba rolului, sunt taine la care spectatorii sunt doar martori. Cuvintele însă rămân în amintire. Ce cuvinte ne-au rămas dintr-o piesă ne putem întreba? Oare de ce acelea și nu altele?
În rolul de intervievat, Tache Florescu a folosit multe cuvinte. În copilărie a crescut cu chipuri iubitoare, a fost apoi rebel, a rupt formele, a citit ca un narcotic, a întors cuvintele și ideile pe toate părțile, a îndurat neajunsurile cu stoicism, a găsit o lumină, a vrut să întoarcă ce a primit.
Nu fuge de marile idei, de temele care ne preocupă pe toți. Adevăr, iubire, binele, frumosul, divinul. Nu se ferește să le folosească. Și nu le folosește doar așa, ca să pară înțelept. Par că țâșnesc din inimă și scriu povestea lui. Adevărul lui. Al nostru care e? L-am căutat? L-am găsit?
Adevărul e binele, căutarea frumosului, iubirea, adevărul e uman și divin. Cunoaștem aceste cuvinte, dar când le-am folosit ultima oară? Pentru Tache Florescu, nu sunt cuvinte goale. Cum știu asta? Nu știu, dar intuiesc. Pentru că e un adevăr rostit clar și simplu, cu tărie. De un om care crede, are măsura cuvintelor, dar vede și dincolo de ele, în dimensiunea din care se nasc marile idei.
Text: Mihaela Moldoveanu
