În cadrul Galei au fost oferite distincții „Excellence in Education” susținătorilor, dar și proiectelor care contribuie la dezvoltarea societății românești prin educație.
Trofeul acordat preşedintei Fildas-Catena, Anca Vlad, pentru susținerea Conferinței de Educație Timpurie a fost înmânat Gabrielei Dinu, specialist marketing Catena, categoria Mama şi Copilul. „În numele doamnei președinte Anca Vlad, vă mulțumim foarte mult pentru această distincție. Coordonând proiectul "Mama și copilul" vă putem spune că ne onorează acest premiu și ne obligă să facem și mai multe lucruri bune pentru copii și tineri”, a declarat Gabriela Dinu.
Anca Vlad este „Cea mai puternică femeie din afaceri” din România, conform Galei Capital – Top 100 Femei de succes 2019, un premiu ce recunoaște ambiția și meritele celor mai puternice doamne din țara noastră. Preşedinta Fildas-Catena a fost distinsă şi cu trofeul „Cea mai influentă personalitate din business” la Gala Forbes Woman, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, clasându-se pe primul loc în 2019 în Topul „Forbes 50 Cele Mai Influente Femei din România”, pentru al doilea an la rând.
Acorns Nursery a marcat cei 15 ani de la inaugurarea primei sale grădinițe, printr-o gală dedicată performanței în educație și valorilor care au contribuit la evoluția constantă a acestui proiect antreprenorial lansat în anul 2004: perseverență, entuziasm, pasiune, recunoștință. Toate acestea au ghidat pașii echipei Acorns și susținătorilor ei către un astfel de moment și au contribuit la dezvoltarea unor legături puternice în domeniul educației timpurii din România.
Despre proiectul Mama şi Copilul
Pentru mămicile care vor să afle cum să aibă corect și modern grijă atât de ele, cât și de copiii lor, cărticelele „Mama și Copilul” reprezintă cea mai bună soluție. Mămicile sunt așteptate în farmaciile Catena, cu cardul „Mama și Copilul” (cele care nu au își pot face card pe loc în orice farmacie Catena), pentru a primi gratuit „Cărticica Mama și Copilul”, aferentă vârstei copilului și anume: „Preconcepție&Sarcină – Cărticica Bucuria de a fi părinți!”, „0-3 luni – Bebe vine acasă!”, „3-6 luni – Bebe crește și se joacă”, „6-12 luni – Diversificarea, marea provocare”, „1-3 ani – Primul „mama” și vorbirea”, „3-6 ani – Pregătirea pentru grădiniță și școală”, „6-8 ani –Primii ani de școală” și „8-15 ani – Provocările adolescenței”.
Fondurile strânse în cadrul Galei Acorns sunt direcționate către organizarea celei de-a 6-a ediții a Conferinței de Educație Timpurie, un proiect prin care Fundația Acorns oferă educatorilor și învățătorilor din sistemul public de învățământ acces gratuit la traininguri susținute de experți internaționali în educație. Evenimentul, cu tema Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice, va avea loc în perioada 6-8 noiembrie 2019 în București și pe 9 noiembrie, în Suceava.