La rândul său Octavian Ursulescu a avut alți patru invitați speciali, pe Doina Spătaru, Petre Geambașu, Natalia Guberna și Vasile Menzel care ne-au purtat prin lumea fascinantă a muzicii uşoare româneşti. Momentele lor artistice au stârnit ropote de aplauze, spectatorii cântând, fredonând şlagăre şi aplaudându-i la unison. La final, a urcat pe scenă şi Corul „Neamul Românesc” al Asociaţiei, dirijat de Ileana Câmpeanu. La evenimentul găzduit în Sala Luceafărul și moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă, au participat peste 500 de membri ai asociaţiei.
“Pentru mine, această meserie de prezentator a fost o şansă unică în viaţă!” – mărturisea Octavian Ursulescu. “Puţini sunt aceia care fac cu adevărat exact ceea ce le place, iar eu mulţumesc proniei cereşti că mi-a oferit bucuria marilor întâlniri cu cei mai importanţi artişti de aici şi de pretutindeni, dar şi imense satisfacţii profesionale, cu împliniri şi deziluzii, cu suişuri şi coborâşuri, aşa cum este în viaţa oricui! Acum mă bucur de prezenţa şi căldura acestui public minunat, a sutelor de seniori aflaţi în sală, care au avut privilegiul să trăiască şi vremurile frumoase ale muzicii uşoare româneşti, ale marilor festivaluri, concerte şi spectacole şi care au avut ocazia să se bucure de prezenţa scenică şi de vocile corifeilor muzicii uşoare. Pentru ei m-am gândit să îi invit pe câţiva seniori ai muzicii şi teatrului de Revistă, alături de care au trăit măcar odată momente de neuitat, au fredonat, au dansat şi au iubit pe acordurile cântecelor lor”.
“Se acordă Domnului OCTAVIAN URSULESCU, cel mai apreciat și iubit prezentator de televiziune, de spectacole și de festivaluri de muzică, reputat cronicar și scriitor, pentru o carieră exemplară dedicată în primul rând muzicii ușoare românești și pentru unicitatea unei meserii devenită crez”… a fost înscris pe Placheta Onorifică oferită de Alexandra Dobre, preşedinta Asociației Institutul Naţional pentru Îmbătrânire Activă.
”Seniori de Colecție” este un proiect care are ca scop de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României. Primele ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, Stela Enache. La cea de-a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen. Lt. (rtr) Dr.Ing. Dumitru Dorin Prunariu, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film Maia Morgenstern, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. Dumitru Consatntin Dulcan, celebrul artist Grigore Leșe, marea interpretă de muzică ușoară, deopotrivă actirţă şi scriitoare, Corina Chiriac, pe îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu și pe Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu. Seria Galelor ”Seniori de Colecție” va continua în fiecare lună cu alţi invitaţi de marcă, personalităţi din toate domeniile de activitate, iar CATENA va continua să susțină acest proiect.
Octavian Ursulescu este de cinci deceniiun comentator avizat al fenomenului muzical românesc și internațional, inclusiv în presa scrisă, la radio și TV; a lansat cu mare succes cărțile apărute în colecția Patrimoniul Muzical Românesc (Biblioteca Metropolitană București), dedicate compozitorilor Temistocle Popa, Paul Urmuzescu și Titel Popovici, volumele „Titus Munteanu, un lord al micului ecran” și”Marina Voica, Drum spre legendă”, dar și Albumul Aniversar dedicat Festivalului de la Amara – 50 de ani (volum premiat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România). Membru UCMR el este, de la primul număr, din 1990, redactor la revista editată de aceasta, ”Actualitatea muzicală”. A îngrijit şi cartea autobiografică „Zăpezile copilăriei” scrisă de Cornel Constantiniu. ”Sunt zeci și zeci artiști care au scris istoria muzicii ușoare românești și cărora le-am fost de nenumărate ori alături, în această categorie intrând și marii noștri compozitori de gen. Am încercat să dau înapoi o parte din ce am primit, prin notorietatea dobândită alături de ei”, mărturisea el.
Originar din în satul Câmpul Cetății din județul Mureș, fiind foarte legat de Chiheru de Sus, unde a copilărit. A debutat în presă încă de pe băncile liceului „Dimitrie Cantemir” din București, cu diverse articole, poezii, dar mai ales cronici muzicale, publicațiile în care semnătura apărea frecvent fiind ”Contemporanul”, ”Scânteia Tineretului”, ”Magazin”, ”Femeia”, ”Ecran-Magazin”, ”Muzica”, ”Ultima Oră”, ”Azi”, ”Cronica Română”, ”Melos”. Corespondent pentru România al unor prestigioase reviste muzicale din SUA, Marea Britanie, Cehoslovacia, Polonia, printre care și celebra publicație americană ”Billboard”. A debutat la Radio în celebra emisiune ”Metronom”, a lui Cornel Chiriac, după care a realizat și prezentat popularele emisiuni de muzică ușoară ”Radiorecording”, ”De la 1 la 5”, ”Estrada duminicală”, ”De la 3 la 7”, ”Noaptea șlagărului românesc”. Pe micul ecran a debutat în emisiunea ”Tele-Top”, după care, a realizat împreună cu Titus Munteanu și a prezentat emisiunile ”Șlagăre în devenire”, ”Steaua fără nume”, ”Meridianele cântecului”, emisiuni de varietăți, concursuri de dans sportiv, Festivalul de la Mamaia, portofoliul său TV fiind completat cu ”Top TV”, ”Portret în oglindă”, ”Pop rock story”. Din 1980 a prezentat în fiecare an festivalul ”Melodii “80, ’81…” de la Polivalenta bucureșteană, cu uriaș succes de public; a prezentat cele mai importante festivaluri naționale și internaționale de muzică ușoară și de romanțe, printre care Festivalul de la Mamaia (din 1983 până în 1989, dar și de 6 ori ”după Revoluție”, urmând să revină în vara acestui an la MAMAIA 2023 care se reia după pauză 11 ani!), Festivalul „George Grigoriu” de la Brăila și Festivalul „Dan Spătaru” de la Medgidia, „Trofeul tinereții” de la Amara, Festivalurile Naționale de Romanțe ”Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Te-aștept pe-același drum” de la Zlatna și multe alte manifestări muzicale, inclusiv de dans sportiv. A făcut parte din numeroase jurii muzicale, continuându-și și la ora actuală activitatea în postura de prezentator și de cronicar muzical.
Octavian Ursulescu a prezentat numeroase concerte ale vedetelor internaționale care au concertat în țara noastră, pentru că, mai ales pe vremuri acestea nu intrau în scenă, dacă nu beneficiau de o introducere profesionistă: Al Bano și Romina Power, Julio Iglesias, Toto Cutugno,José Feliciano, Suzy Quatro, Omega, Locomotiv GT, Sandra, Goombay Dance Band, Gibson Brothers, Middle of the Road, Babe, Volcano, Pussycat, Eruption, Precious Wilson, Boney M, Samantha Fox, Annalisa Minetti, Saragossa Band, Mauro, Los Del Río, Bob Geldof & The Boomtown Rats, Alla Pugaciova, Gloria Gaynor, show-ul Fire of Anatolia, Alphaville, Fun Factory, BZN, Vasil Naydenov, Frații Arghirov: ”După 1990, cu mulți m-am reîntâlnit la concerte și festivaluri din străinătate, iar legături mai strânse am întreținut, cu artiști pe care i-am intervievat ca jurnalist și cu care am corespondat: Amália Rodrigues, Caterina Caselli, Gigliola Cinquetti, Rika Zaraï, Frida Boccara, Jacques Hustin, Dova, Helena Vondráčková, Koncz Zsuzsa, Beáta Karda, Piramis. Și de Kylie Minogue mă leagă o caldă prietenie…”
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu
Foto: Sebastian Oros