In urma tragediei de la club Colectiv din seara de vineri 30 octombrie 2015, Teodora Maftei se afla internata in stare grava in sectia Terapie Intensiva a Spitalului Clinic de Urgenta Chirugie Plastica, Reparatorie si Arsuri. Ea se afla la concertul trupei Goodbye to Gravity ca fotograf oficial al acesteia…
Chiar si asa, vernisajul expozitiei de fotografie dedicata Londrei, un loc foarte drag artistei (imaginile au fost realizate in luna august, in timpul vacantei petrecute in capitala Marii Britanii) nu a fost nici amanat, nici suspendat. Dimpotriva… Familia, prietenii si organizatorii au hotarat ca acest eveniment sa aiba loc in acelasi loc (The London Street Atelier), in aceeasi zi (2 noiembrie) si la aceeasi ora (19.00)!
One week from today…
…it’s all about London – scria Teo pe contul sau de FB cu doar cateva zile inainte de tragedie. If you love photography, if you drink wine, if you miss London or if you just want to spend a nice evening out in a lovely special place and cozy atmosphere, be my guest at The London Street Atelier, starting 7 pm. Free entry. You’ll have the opportunity to go home with a photo you like…
Ei bine, dorinta Teodorei s-a implinit cumva, deoarece sutele de persoane prezente la vernisaj au achizitionat si in semn de solidaritate cel putin cate o fotografie dintre cele douazeci si trei de imagini (needitate, asa cum le avea in calculator) expuse la The London Street Atelier.
Expozitia este una cu vanzare, iar toate donatiile stranse in seara aceasta vor merge catre familie pentru tratamentele ce vor urma – a spus Ghazaleh Emami, prietena, organizator al evenimentului si PR al pub-ului. In urma discutiei cu familia ei, am decis ca impreuna sa ducem mai departe aceasta expozitie, pentru ca si Teo si-ar fi dorit acest lucru. Pentru ca noi toti sa vedem Londra prin ochii lui Teo, iar forta atator rugaciuni sa o intareasca si pe ea, in aceste momente de cumpana. Am hotarat si ca expozitia sa ramana aici pana cand Teodora se va intoarce… Va asteptam cu drag si sa ne rugam in continuare pentru Teodora!.
Zeci de oameni au achizitionat fotografiile Teodorei…
…ca un gest de apreciere pentru talentul, daruirea si profesionalismul Teodorei Maftei (fotograf si editor TV), o artista in adevaratul sens al cuvantului si in semn de solidaritate cu ea si cu familia acesteia care are atata nevoie de ajutor. Toti banii stransi din vanzarea fotografiilor vor fi donati familiei Teodorei pentru tratamentele ce vor urma si vor fi folositi in mod nemijlocit si corect pentru sanatatea ei.
Teo nu trece pentru prima data prin astfel de incercari teribile; ea a sfidat moartea de mai multe ori, fiind operata de sapte ori, trei dintre interventiile chirurgicale fiind pe creier. Si-a revenit, a mers mai departe si si-a vazut de cele doua mari pasiuni ale sale: presa si fotografia. In seara fatidica, Teo isi urmase una dintre pasiuni, dar si pe una dintre trupele sale preferate – Goodbye to Gravity, careia ii facea fotografii chiar langa scena.
London Unedided- a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei
Credem ca este edificatoare aceasta prezentare a expozitiei Teodorei: Va invitam sa cunoasteti prin viziunea Teodorei Maftei un portret sincer al capitalei britanice, solemn si rebel, conservator si curajos, mandrul oras de pe Tamisa dezvaluindu-si personalitatea asemeni unui mozaic intr-o expozitie de fotografie incununata de o degustare de vinuri.
Un tablou onest, in care frumusetea unui oras se reflecta in emotia si energia celor ce-l insufletesc, ii contureaza spiritual si ii duc povestea mai departe transpare din sensibilitatea cu care Teodora Maftei capteaza adevaratul farmec al Londrei, dincolo de majestatea edificiilor sale. In rasete atinse de soarele ce pare strapuns de Big Ben, in framantari alungate de ploaie, in manifeste creative ce recomanda capitala britanica drept unul dintre cele mai efervescnt orase ale mapamondului, Teodora Maftei s-a concentrat asupra identitatii Londrei in contemporaneitate, prezentandu-i magia in imagini la fel de autentice ca si personalitatea sa.
I’m just a dreamer! – este motto-ul Teodorei Maftei, reporter, redactor, fotograf, editor si blogger, pasiuni pentru care ea a dat si ar da totul.
Realizatori: Oana Georgescu, Bogdana Contras
Imagine: Alex Andries
Editor: Stanislav Pescu
Foto: Sebastian Oros
Sursa imagini, muzica: www.youtube.com