10 ani aniversari. 20 de colectii prezentate. UN SHOW de neuitat!
Acestea sunt doar câteva „cifre” ale succesului designerului Florin Dobre, remarcat şi lăudat în editorialele de modă ale unor publicaţii de prestigiu, precum Le Monde, Le Figaro sau şi VOGUE din Marea Britanie.
Prima sa colecţie, intitulată „Debut” a fost lansată în anul 2009, iar succesul i-a dat foarte mare incredere si motivatia de a merge mai departe. „Am avut sansa sa lucrez cu Phillipe Guilleter, era atasatul cultural al Ambasadei Frantei in Romania şi care lucrase vreo sapte ani cu Jean Paul Gaultier, Karl Lagerfeld si Thierry Mugler” – spunea designerul intr-un interviu acordat analistului de modă Alin Gălățescu, cel care, atunci, a spus: „Este cea mai frumoasa prezentare de moda masculina pe care a vazut-o vreodata in Romania”. Acesta i-a fost alături şi la cea mai nouă prezentare.
„Este un vis devenit realitate, acesta ajungând să apară printre colecțiile celor mai mari case de modă din lume” – titra British GQ. „Prin aceste colecții, designerul Florin Dobre arată că Romania are uriașe resurse creative iar în vestimentația masculină are ceva serios de spus și o face cu metode noi, disruptive, folosind persuasiv talentul de a expune și crea colecții-povești desăvârșite, respectând codul moral al bunului gust”.
La ceas aniversar, cu ocazia împlinirii a zece ani de la debut, Florin Dobre a coborat din curentele vremurilor in vechea hala a fabricii Sinatex pentru a-si prezenta cea mai noua colectie si a consolida si a duce mai departe prima pagina a istoriei modei masculine romanesti
Florin Dobre, designerul roman care i-a cucerit pe francezi !
Remarcabilele succese ale designerului român demonstrează că școala românească are mult potențial iar lucrurile autentice se pot realiza chiar în inima modei masculine. Publicații precum "Le Figaro" sau "Liberation" i-au dedicat ample editoriale, iar "Le Monde" a trimis un reporter să-l însoțească pe Florin Dobre în timpul pregatirilor pentru o prezentare de modă, cu scopul de a realiza un articol despre acesta și activitatea sa. „Cu ocazia prezentării de la Paris, in sala s-a aflat si redactorul sef de la "Le Figaro"; i-a placut atat de mult tema colectiei "Panta Rhei" – o tema greceasca si a fost atat de impresionat, incat am ajuns pe prima pagina in Le Figaro” – marturisea Florin Dobre. „A fost un lucru senzational, dupa care "Le Monde" a facut un reportaj despre noi, a stat trei zile dupa noi si ne-a filmat”. Florin Dobre a starnit interesul publicaţiilor internationale care i-au dedicat în timp articole de primă pagina, iar tinutele semnate de designerul roman au fost comandate imediat dupa fiecare show.
Realizatori: Mihaela Moldoveanu, Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu