50 de ani. Școala de Modă din București

Muzeul Național de Artă al României găzduiește o expoziție de referință în moda românească: ”50 de ani. Școala de Modă din București” este o sinteză a activității profesorilor, absolvenților, masteranzilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).

”În 1971, într-o perioadă de relativă relxare politică și mai ales sub pretextul unei implicari în industria textilă, a fost posibilă apariția unei specializări în modă, la care avea acces doar câțiva dintre oricum foarte puținii studenți de la Arte” – nota Prof.Univ.Dr. Unda Popp în prefața albumului cu același nume, ”Un jurnal sentimental al modei”, lansat cu ocazia vernisajului expoziției. Acesta cuprinde ”gânduri legate de un loc fermecător și de un timp prețios petrecut diferit și totuși împreună de actuali profesori ai departamentului de la UNArte. Am dorit să marcăm și cu o carte aniversarea celor 50 de ani de când a apărut moda ca direcție de studiu la Institutul de Arte Plastice <>”.

Este pentru prima dată, menționează organizatorii, când, vizitatorii au oportunitatea de a explora bogăția de stiluri, de la cel convențional, la cel artistic și experimental. ”Sunt viziuni care oferă publicului posibilitatea să descopere nenumărate modalități de a construi imaginea umană”.

Inițiatori, gazde și amfitrioni, artizani ai acestui proiect de succes ne-au fost Călin Stegerean, Directorul Muzeului Naţional de Artă al Românei și Lector Univ.Dr. Răzvan Mihai Vasilescu, Directorul Departamentul Modă-Design Vestimentar, UNArte, alături de câteva tinere foarte talentate ale căror creații vestimentare sunt expuse la această expoziție-eveniment: Lector Univ. Dr.Alina Gurguță, Lector Univ. Dr. Antoaneta Tică, Asist. Univ. Dr. Andreea Stoian, Raluca Leonte, Masterand sau Cornelia Spătaru, absolventă de Master.

”20 de ani din cei 50 sărbătoriți anul acesta sunt comprimați în har, pasiune, respect, iubire, veselie, umor, talent, apreciere reciprocă, bună dispoziție, întâlniri de neuitat pentru construcuția unei ȘCOLI de modă, a unei reputații prestigioase…Timpul este pus sub semnul întrebării… Parcă a fost ieri… A fost un timp cu o încărcătură specială pentru mine, atât pe plan profesional, cât și sufletesc, unul al cunoașterii, al dezvoltării creative și al comunicării interumane” (”UNArte MODĂ – Oameni, spațiu și timp”, Prof. Univ. Dr. Doina Lucanu)

”50 de ani. Școala de Modă din București” reprezintă o continuare a expozițiilor care au marcat, la Muzeul Național de Artă al României, împlinirea a 150 de ani de la înființarea Școlii de Belle Arte din București, actuala UNArte și aniversarea a 50 de ani de la înființarea Departamentului Design din cadrul UNArte.

Conceptul și designul spațiului expozițional s-au grefat pe elementele de display realizate de Cartierul Creativ în cadrul Romanian Design Week, în scopul de ”a continua punerea în evidență a aportului de creativitate românească la configurarea designului contemporan”. Expoziția cuprinde o valoroasă selecție de piese vestimentare care au fost prezentate și admirate la evenimente internaționale de prestigiu, instalații de costum, prezentări video și ilustrații de modă.

Va rămâne deschisă până pe 5 septembrie 2021 și poate fi vizitată la parterul Galeriei Naționale a Muzeului Național de Artă al României, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18.00.

Oana Georgescu