Bucharest Fashion Film Festival cu filme despre designeri celebri, fotomodele și regine punk

Portretul lui Martin Margiela, un designer radical, povestea captivantă a unei mame, top model internațional în anii ‘60 și muză pentru Salvador Dali și Andy Warhol și patru filme camp, bizare, de Rainer Werner Fassbinder, Jacques Rivette, Derek Jarman și Ulrike Ottinger au putut fi urmărite pe TIFF Unlimited.

Bucharest Fashion Film Festival, aflat la a IV-a ediție a revenit în vreme de pandemie coronavirus, într-un format exclusiv online cu documentare premiate și filme cult reunite sub tema CAMP. Acesta este un concept teoretizat pentru prima dată în 1964 de criticul american Susan Sontag, prin care înțelegea ”un anumit mod de a vedea lumea ca un fenomen estetic”. Esența ”camp”-ului constă într-o înclinație către nenatural, stilizare și exagerare.

Despre secretul reușitei primului eveniment din România plasat la intersecția dintre fashion, film și advertising, despre dimensiunea exclusiv online a ediției 2020 ”intr-un an devastator pentru industriile creative”, despre selecția filmelor, masterclass-uri despre viitorul filmelor de modă și alte surprize sau despre publicul amator, iubitor, avizat și cunoscător al industriei filmelor de fashion Senso TV a stat de vorbă cu Bogdan Driu, PR, Mădălina Cozmeanu și Ioana Diaconu, co-fondatoarele acestui festival.

“Este foarte important pentru noi să transmitem conținut de calitate, dar în același timp să-l adaptăm într-o formă cât mai plăcută și accesibilă celor care ne urmăresc. Primul pas a fost dezvoltarea site-ului oficial al festivalului, care a inclus întreaga selecție de scurtmetraje și a avut în focus comunitatea din jurul evenimentului. Pentru lungmetraje am lucrat cu TIFF Unlimited, cu o platformă de streaming deja existentă și care ne-a oferit flexibilitate în ceea ce privește timpul de vizionare a filmelor“, a spus Ioana Diaconu.

Documentarul ”Martin Margiela In His Own Words” (2019), portretul unic al celui mai mare mit din istoria modei și ”The Disappearance of My Mother” (2019), povestea captivantă a unei mame, top model internațional în anii ‘60 și muză pentru Salvador Dali și Andy Warhol aveau să fie primele titluri anunțate.

„Am introdus secțiunea <<Dressing the Cinema>> cu o selecție de filme clasice și cult, prin care se urmărește o explorare a costumului ca instrument în construcția personajelor și ca limbaj vizual în prezentarea firului narativ. Toate au fost coagulate sub o umbrelă tematică”, a menționat Mădălina Cozmeanu.

Din dorința de a pune bazele unui forum de discuție despre relația dintre film și modă, programul ultimei ediții a BFFF a inclus secțiunea competiţională în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune filme de modă locale și internaționale, filme cult, filme documentare despre personaje marcante din istoria modei și dezbateri susținute de profesioniști din domeniu. S-au adăugat noi secțiuni, un podcast, dar și un masterclass despre cum va evolua industria filmului de modă. Podcastul ”Dress Codes” a fost un episod pilot ce cuprinde un interviu cu Magda Crăciun, doctor în antropologie socială, despre capitalul simbolic al hainelor și un colaj al scrierilor designerului Ana Alexe, interpretate de actrița Ilinca Hărnuț și montate pe un soundscape de Diana Miron.

O noutate a BFFF 2020 a fost și ”Dressing the Body”, o secțiune ce constă într-un program curatoriat de scurtmetraje, atât de ficțiune cât și documentare, care propune o explorare antropologică a raportului dintre vestimentație și identitate, a hainei ca simbol, a relației dintre corp și obiect vestimentar. ”Am invitat publicul la introspecție și dezbatere, schimbând perspectiva asupra unui subiect mult mai prezent în viețile tuturor, decât suntem dispuși să acceptăm” – au menționat oganizatorii BFFF.

”Dressing the Body” a avut o selecție de scurtmetraje care au adus ”o perspectivă socio-antropologică asupra relației dintre haină și purtător, explorând tensiunea dintre haina ca mască și haină ca mijloc de expresie”.

40 de fashion films au fost selectate în competiția oficială. BFFF 2020. Printre acestea, documentarele ”Martin Margiela In His Own Words” (regia Reiner Holzemer) și ”The Disappearance of My Mother” (regia Beniamino Barrese), dar și patru filme cult din anii ‘70 reunite sub tema CAMP. Acestea au fost incluse în noua secțiunea ”Dressing the Cinema”, în cadrul căreia au fost prezentate lungmetrajele ”Celine and Julie Go Boating” (regia Jacques Rivette), ”Beware of A Holy Whore” (regia Rainer Werner Fassbinder), ”Ticket of No Return„ (regia. Ulrike Ottinger) și ”Jubilee” (regia Derek Jarman).

Ca în fiecare an, juriul BFFF a inclus profesioniști din fashion, film și advertising: Alina Gavrilă-Borțun, director creativ la Gavrilă&Asociații și fondator Fashion Tellers, o agenție boutique specializată pe fashion films, designerul Ioana Ciolacu, Ioana Mischie (regizor și scenarist, co-fondator Storyscapes, un ONG axat pe transmedia storytelling), David McGovern (regizor și lector la Central St Martins și Chelsea School of Art) și Ben Nicholas (scenarist, regizor și monteur, care a colaborat cu artiști precum Daniel Arsham sau branduri ca Adidas).

“Într-un an devastator pentru industriile creative, mă bucur enorm să văd că sunt evenimente care se încăpățânează să se întâmple și organizatori care se adaptează din mers, făcând eforturi uriașe să ajungă la public. Conceptual Lab, unul dintre cei mai importanți susținători ale evenimentelor dedicate filmului și teatrului, este alături din acest an și de Bucharest Fashion Film Festival, pentru că indiferent de vremuri avem nevoie de artă, avem nevoie de film", declară Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Oana Georgescu

Foto: BFFF