Corina Boboc e scenograf și designer vestimentar. Din lucrarea de diplomă de la UNATC a făcut o prezentare inedită cu câteva actrițe și a vândut toate hainele din licență. Asta a motivat-o să continue. De ceva timp a înțeles că industria de modă contribuie masiv la poluarea mediului și asta a determinat-o să-și regândească procesul de producție. Așa a apărut colecția Mozaic#sustenabil și campania de conștientizare, Clean your own mess!
Copilăria fără rochițe pentru păpuși
Abia când s-a făcut mare, Corina a conștientizat că ea nu făcea rochițe pentru păpuși când era mică. Poate pentru că voia să se facă doctoriță. Pentru oameni mari. O profesoară a văzut în ea această posibilitate, dar alți adulți, nu. I s-a spus fie că e prea fragilă, fie că lumea chirurgiei e dură și nepotrivită pentru o femeie. Din anumite motive, i-a crezut.
Așa că fascinația hainelor a atins-o mai târziu. Când și-a făcut singură costumația de majorat. Deși a fost admirată și colegele ar fi vrut ceva asemănător, nu rezultatul final a fascinat-o cel mai tare pe Corina.
A fost vrăjită mai ales de procesul creativ, de felul în care de pe hârtie a luat naștere o haină, un produs palpabil, cu o țesătură și o culoare anume, care apoi i-a împodobit trupul.
Mama și capotul ei de mătase
Vă mai aduceți aminte când eram copii și probam în oglindă hainele mamei, pantofii, eșarfele și ce mai găseam prin dulap? Ce fascinație exercitau asupra noastră aceste obiecte vestimentare, cum am fi vrut să ne facem mari ca să le putem purta și noi?!
Pe Corina capotul mamei purtat nonșalant peste un furou de noapte o făcea să viseze. Să fi fost țesătura foșnind în
liniștea serii, chipul frumos al mamei, parfumul ei, toate la un loc? Sigur e că aceste imagini care nu s-au șters niciodată au întrețesut în mintea copilului atracția către frumos, către eleganță, către rochie ca expresie arhetipală a feminității.
Tot mama a fost cea care a văzut sclipirea din ochii Corinei când își crea prima vestimentație. Poate i s-a părut că fata ei e fericită, pentru că își găsise vocația? Chiar dacă nu știa să deseneze încă, mama a luat-o de mână și a dus-o la niște profesori ca s-o examineze. Să-i spună dacă putea să meargă la facultate. Era târziu, mai era puțin timp până la admitere.
Destinul a făcut însă ca mama să întâlnească o fată. Călătoreau cu trenul și povestind, mama a aflat că fata se pregătea cu o profesoară la București. Profesoara i-a spus Corinei că o primește doar dacă e hotărâtă să muncească mult. Și nu s-a lăsat. Și-a urmat destinul și a intrat la facultate.
Maestru și discipol. Întâlnirea cu Doina Levintza
Prima întâlnire cu Doina Levintza e, bineînțeles, de neuitat. A așteptat-o Corina câteva ore. Mai apoi a înțeles că-i fusese testată răbdarea și determinarea. Doina Levintza a pus-o la muncă, a învățat-o de toate, a susținut-o. Costumele de teatru pe care le crea măiastra Levintza rămân o dulce amintire. Pentru că azi scenele de teatru sunt mai mult goale iar
costumele sunt mai mult haine de stradă. Fondurile sunt puține dar tinerii au idei frumoase, vor să lucreze și nu cer
mult, spune Corina. Și are dreptate, cum să nu aibă dreptate?
Mozaic#sustenabil
De ceva timp o preocupă pe Corina moda sustenabilă. Slow fashion în loc de fast fashion. Așa că a adunat în niște saci resturi de materiale, a mai făcut rost de altele și s-a pus pe croit. Pe re-creat haine din bucăți. Și așa au ieșit rochii și fuste minunate.
Un mozaic sustenabil.
Și pentru că actrițele i-au purtat noroc de la prima prezentare, tot pe ele le îmbracă și acum. Iar cămășile pentru bărbați sunt croite ca pentru soțul ei, care îi servește de model. Lari Giorgescu, actor și performer, care a probat și pentru noi, În fața camerei, o cămașă.
Clean your own mess!
De curând, drumul a dus-o pe Corina la Marea Neagră, unde a lansat o campanie îndrăzneață. Prin care NE îndeamnă PE toți să strângem după noi, să nu mai lăsăm gunoaie peste tot, să încercăm să lăsăm alte urme, dacă vrem să lăsăm ceva.
Simte că e responsabilitatea fiecăruia să atragă atenția. Și cum să nu fie?
Text: Mihaela Moldoveanu
