In premiera pentru Romania, cea de a VIII-a editie a Festivalului de moda Fashion TV Winter Festival 2015 a fost organizat la Conacul Heldsdorf din Halchiu, langa Brasov.
Fashion TV Winter Festival este un eveniment cu traditie, primele sapte editii avand loc in localitatea austriaca Kitzbuhel supranumita si Perla Alpilor Austrieci. Astfel, cel mai important festival de moda al iernii a transformat pentru doua zile Brasovul in capitala modei, reunind designeri romani si modele de succes, branduri internationale, dar si o parte dintre cele mai indragite vedete din Romania..
Designeri romani premiati, branduri de succes, vedete, top-modele internationale
Acestea au fost ingredientele unui fashion-show de exceptie care s-a desfasurat timp de doua zile intr-un loc special. Astfel, cei mai in voga designeri vestimentari ai momentului, majoritatea laureati ai Bucharest Fashion Week si-au prezentat pe podium cele mai noi colectii intr-un spectacol al elegantei, ingeniozitatii si creativitatii.
Vor fi doua zile de prezentari ale colectiilor 2015 create de designerii romani care s-au facut remarcati prin talent, imaginatie, prin abordarile lor nonconformiste si pline de stil: Andreea Dogaru, desemnata Designerul anului 2014, Cristiana Maria Purdescu, Geanina Olaru, Eugen Olteanu, Bogdan Mogos, Adela Diaconu si Ciprian Vaida, Emilia Tudoran si Iulia Ghenea, dar si ale brandurile Lamonza, Diolastilis, Mineli si Cielo Venezia 1270.
Printre invitatii speciali ai evenimentului din acest an s-au numarat cativa dintre cei mai indragiti artisti ai momentului – Marcel Pavel, Dorina Vasilashko, Romica Tociu si Cornel Palade.
Dana Savuica a revenit pe podium in calitate de model in cadrul FashionTV Winter Festival 2015
Dupa optsprezece ani de la incheierea carierei de model, vedeta a revenit in lumina reflectoarelor ca invitat special in cadrul prezentarii colectiei Seductive semnata de Adela Diaconu si Ciprian Vaida. Vedeta a pasit cu incredere pe podium, la fel de stralucitoare si extravaganta ca pe vremea in care activa in industrie ca model, fiind aplaudata la scena deschisa. Momentul a fost cu atat mai spectaculos cu cat prezentarea a avut loc pe ritmul chansonetelor interpretate live de catre frumoasa Dorina Vasilashko.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Oana Georgescu