LIZA PANAIT – Dupa 20 de ANI…

Asa cum ne-a obisnuit la fiecare prezentare de moda organizata de doua ori pe an a colectiilor de sezon, inedite si inconfundabile semnate “LIZA PANAIT”, sala World Trade Center a devenit neincapatoare pentru prietenii, admiratorii, clientele fidele, vedete si personalitati din toate domeniile si membrii numeroasei familii ai uneia dintre cele mai longevive si talentate creatoare de moda din Romania.

Evenimentul a marcat implinirea a 20 de ani de activitate, timp in care, de la debutul sub culorile Casei de Moda “VILI”, atunci a decis sa porneasca o afacere pe cont propriu, avandu-l alaturi pe sotul sau, Viorel Panait, Liza nu a dezamagit niciodata. Un motiv in plus pentru ca toate fostele manechine, astazi mame, femei de afaceri, jurnaliste, scriitoare, profesoare, sa se afle alaturi de designerul lor preferat si de femeia pe care au admirat-o dintotdeauna.

Ele au defilat pe podium prezentand o colectie (machiajul si coafurile au innobilat-o si au completat-o perfect!), inspirata de anii 1920-1940, una dintre cele mai frumoase, prolifice si exuberante perioade ale secolului XX. “Am admirat intotdeauna perioada interbelica, mai ales prin evolutia spectaculoasa a libertatii femeilor” – a spus Liza Panait.

“Atunci au inceput sa-si conduca singure masinile, atunci au inceput sa poarte pantaloni, atunci au inceput sa mearga in baruri, restaurante, sa fie independente. Au avut curajul sa fie si foarte sexy, dar si masculine si militaroase atunci cand doreau acest lucru. Au fost deschizatoare de drumuri si am vrut sa le multumesc in felul meu. Vreau sa multumesc tuturor celor care ne-au fost alaturi in acesti 20 de ani, sutelor de prieteni care au venit in aceasta seara si lui Dumnezeu ca a facut totul posibil!”…

Oana Georgescu