Găzduită de Combinatul Fondului Plastic, un spațiu cu istorie, ediția din acest an a RDW 2020 a fost una specială, construită în jurul ideii de schimbare și a propus publicului expozitia ”Possible Realities”, care a surprins adaptarea designerilor români la noile realități și ”Antifragile”, care a reunit o serie de inițiative și proiecte ce au contribuit la atenuarea situației cauzate de pandemia COVID-19. Editia a VIII-a a RDW este menită să evidențieze rolul esențial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit mai importantă ca niciodată. Alegerea locației a ținut cont de contextul actual, ansamblul de clădiri din cadrul Combinatului Fondului Plastic asigurând o suprafață mare de spații exterioare și condiții de distanțare socială.
Festivalul a abordat SCHIMBAREA, tema anunțată premonitoriu, de la începutul anului, actualizându-și proiectele prezentate odată cu transformările și contribuțiile aduse de industriile creative în perioada pandemiei, sub titulatura CHANGE 2.0. În curtea Combinatului a fost amenajat și un playground populat de instalatii interactive, unde vizitatorii se pot relaxa și juca, totul în conformitate cu măsurile de siguranță aflate în vigoare. Există mese de ping-pong din materiale reciclate, un joc de badminton reinterpretat, un minigolf, balance boards, un teren de petanque, un rastel pentru biciclete, dar si o instalatie de light design. Instalațiile și intervențiile punctuale în spațiile exterioare din incinta Combinatului au demonstrat modul prin care creativitatea contribuie la depășirea unor provocări punctuale și rolul designului și al arhitecturii de a genera schimbare.
”Expozițiile Romanian Design Week 2020 și-au propus să (re)investigheze rolul designului astăzi: un maraton de proiecte și inițiative conturate în jurul unor provocări actuale, o serie de proiecte de design conceptual, precum și obiecte proiectate pentru un viitor mai bun, alături de o serie de instalații și intervenții urbane, al căror rol este să problematizeze și să găsească soluții pentru subiecte de actualitate”
RDW 2020 a avut și o versiune digitală, cu o galerie online a proiectelor expuse, cu o serie video cu designeri români și interviuri cu specialiști internaționali, cu un ”e-paper” și un proiect fotografic special realizat de Alex Gâlmeanu, cu un ”Online Design Market” și o serie de materiale create sub inițiativa UK Focus, precum și galerii virtuale de design, dezvoltate în parteneriat cu London Design Festival. Cele șapte expoziții internaționale de design realizate alături de ambasade sau instituții culturale din Cehia, Danemarca, Portugalia, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg și Ungaria, vin în completarea viziunilor creative locale, sub denumirea ”Design Flags”. Acestea prezintă evoluția designului din perspective culturale internaționale.
”Prezența expozițiilor internaționale de design la RDW, încurajează dialogul dintre piața românească de design și cea internațională și dezvoltarea industriilor creative locale dincolo de granițele țării. Acestea investighează noi abordări și preocupari în design, prezintă idei inovatoare și produse ce reușesc să redefinească sfera din care fac parte. Totodată aduc în fața publicului proiecte care contribuie la conturarea unui viitor optimist” – menționează organizatorii.
În cadrul ”Design Go!” au fost organziate o serie de peste 60 de evenimente satelit, cu entități creativ-culturale din București, în parteneriat cu instituții culturale prestigioase, precum Muzeul Național de Artă al României sau Biblioteca Central Universitară. În plus, instalatia IQOS World a avut rolul de a creea o punte între prezent și viitor și de a folosi tehnologia pentru ”a deschide o conversatie despre noi perspective”.
Expoziția centrală Romanian Design Week este cea mai amplă galerie de proiecte și idei care se remarcă prin creativitate și care generează schimbare prin inovație. Evaluarea proiectelor înscrise și selecția finală au fost realizate de un board creativ format din specialiști consacrați în industriile creative.
Text: Oana Georgescu
Foto: Romanian Design Week 2020