Alexandru Vladimir Ene sau Vova, asa cum este cunoscut de toata lumea iubitorilor de sporturi cu motor si nu numai este o legenda vie, admirat si respectat de toti. De la inceputul anilor ’80 si-a descoperit pasiunea pentru motociclete si masini de epoca pe care a inceput sa le restaureze transformandu-le in superbe piese de colectie. In cele din urma le vindea colectionarilor, apoi le rascumpara si tot asa. Astazi construieste el insusi motociclete, modele unicat si este dealer important al unor marci italiene de motociclete. Are acum in garaj 9 motociclete. Retro, clasice, moderne sau de ultima generatie, Vova isi alege in ficeare zi pe aceea potrivita pentru mers la… cafea, pentru treburile pe care le are prin oras, pentru intalnirile de seara si evident, pentru iesirile de week-end.