Materialele de lucru specifice terapiei prin jocul cu nisip sunt: laditele cu nisip umed si uscat, colectia de miniaturi si vasul cu apa.
Pacientul realizeaza o imagine tridimensionala, care surprinde dinamica sa psihica in acel moment. Jocul le permite atat copiilor, cat si adultilor sa acceseze in mod delicat inconstientul si descopera caile care unesc lumea interioara si cea exterioara. Aflam mai multe informatii despre aceasta terapie inedita de la Daniela Neagu, psiholog clinician si Presedinte al Asociatiei Romane pentru Terapia in Jocul cu Nisip.
Pentru promovarea, sustinerea si dezvoltarea terapiei prin jocul cu nisip in Romania, se organizeaza seminarii lunar, centrate pe diferite aspecte specifice metodei. Participantii sunt invitati sa se implice in discutii pe teme legate de problematica generala a jocului in terapie si mai ales legate de specificul sandplay therapy ca terapie prin joc, terapie de profunzime, terapie dinamica, silentioasa si creativa.
Prin intermediul imaginilor create in ladita cu nisip, pot fi exprimate trairi profunde, care nu pot fi constientizate si exteriorizate prin limbaj. Astfel, ele pot fi percepute si reorganizate in cursul procesului.