Dacă ediția de anul trecut a fost una specială, construită în jurul ideii de schimbare și mai ales de adaptare a designerilor români la noile realități pandemice, cea de-a IX-a ediție a Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative a avut ca temă unitatea, comuniunea, coeziunea și spiritul de echipă. Această ediție a fost una dintre cele mai ample de până acum și a propus vizitatorilor un circuit expozițional complex și efervescent, completat de o serie de evenimente satelit desfășurate în tot Bucureștiul. An de an, Romanian Design Week trasează harta evenimentelor și spațiilor care promovează designul.
#together a fost lait-motivul reunirii celor mai valoroși designeri de către The Institute și UniCredit Bank și ne-a reamintit cât de important este să fim împreună. Acest eveniment care a primit peste 15 000 de vizitatori, a dovedit importanța, succesul și contribuția pe care industriile creative le au în societatea și realitatea ”post-pandemică”. Așa cum spuneau organizatorii, acestea încă sunt “profund marcate de preocuparea, poate mai accentuată ca niciodată, vizavi de impactul asupra mediului, colaborare și incluziune.
Combinatul Fondului Plastic, destinație Romanian Design Week
Un proiect al The Institute, Romanian Design Week s-a impus în cele nouă ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România, o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare. Ediția de anul acesta a fost una dintre cele mai complexe și a prezentat publicului un circuit expozițional vast, completat de o serie de evenimente satelit desfășurate în întregul oraș. „După ce am traversat un an în care arta s-a văzut nevoită să se reorganizeze și, de ce nu, reinventeze pentru a putea supraviețui, ne-am bucurat enorm să vedem din nou designul românesc și internațional promovate și sărbătorite la adevărata lor valoare. Mai mult ca niciodată, am înțeles că lucrurile bune, lucrurile care contează cu adevărat, nu se pot face decât dacă rămânem împreună”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute și fondatorul Festivalului Romanian Design Week.
Pentru al doilea an consecutiv, Combinatul Fondului Plastic a găzduit expoziții de design și instalații amenajate în interior, completate de spații exterioare, propice pentru networking și relaxare. La Galeria Senat, vizitatorii au putut explora RDW Selection 2021, o colecție cu unele dintre cele mai bune proiecte de design și arhitectură realizate în ultimii doi ani pe plan local, curatoriată de către boardul creativ RDW. Conceptul și arhitectura expoziției au fost dezvoltate alături de Attila KIM Architects. La UNA Galeria, publicul a descoperit “Stradal”, o expoziție dedicată designului grafic, prezentată de Local Design Circle. La Galeria IOMO, cei prezenți la festival s-au putut bucura de două expoziții: “Rethinking Plastic”, o colecție de obiecte inovatoare și sustenabile, dezvoltate și realizate din plastic reciclat, prezentată de ASAP România, dar și “We are in this together”, ce a înglobat lucrările a zece artiști ce s-au lăsat inspirați în munca lor de grija pentru sănătate și activitatea desfășurate de Rețeaua de Sănătate Regina Maria. Instalația “IQOS World-Network of Emotions” a introdus publicul într-o experiență multisenzorială, bazată pe sunet și lumină. Aceasta a ridicat un semn de întrebare cu privire la profunzimea relațiilor dintre oameni, fiind semnată de artistul Adrian Damian. Publicul s-a putut destinde la cornerul “A State of The Art Building”, prezentat de Art Property Development și a primit un boost de energie la instalația “Recharge Life Station” by Škoda România. Concept store-ul “Room21” a propus o selecție de produse românești atent curatoriate, potrivite pentru toți cei care au vrut să se bucure de o sesiune de shopping.
Muzeul Național de Artă al României MNAR, un popas RDW 2021
Bulevardul Aviatorilor nr. 8A a devenit anul acesta “RDW Design House”, un important punct de întâlnire al comunității creative bucureștene. Locația a acomodat patru expoziții de design contemporan internațional, reunite în formatul “Design Flags”, dar și un concept store Room21.
Tot parte din programul #rdw2021 a fost și expoziția “Shaping Design. Together”, care a continuat toată luna iunie la Muzeul Național de Artă al României. Aceasta a prezentat traiectoria creativă a cinci dintre cele mai prolifice studiouri de design de produs din România – Agnes Lukacs, Dare to Rug, Radu Abraham, Dragoș Motica (AȘKIA R&D) și Stardust Architects, investigând aportul acestora la creionarea scenei locale de design contemporan. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Formatul “Design GO” a numărat anul acesta peste 60 de evenimente și spații satelit, care au sărbătorit împreună designul, creativitatea și rezistența business-urilor locale într-o perioadă marcată de provocări. Expozițiile din programul #rdw2021 de la Combinatul Fondului Plastic, RDW Design House și Muzeul Național de Artă al României au fost înscrise şi în circuitul Noaptea Muzeelor 2021, putând fi vizitate gratuit.
Text: Oana Georgescu
Foto: RDW 2021